Credite luate de fratele meu care are viză de reședință în casa părinților

23 october 2020 247

Bună! Fratele meu, care are 25 de ani, a luat mai multe credite de la bănci și companii de microcreditare, pe care nu le-a întors în timp util și respectiv, sumele ce trebuie întoarse au crescut enorm. Acum, la adresa părinților, unde fratele meu are viza de reședință, vin scrisori și apeluri cu caracter amenințător. Mai mult, un executor judecătoresc a venit la ei acasă și le-a cerut să le arate camera fratelui ca să pună sechestru pe lucrurile lui, declarând precum că dacă el s-a născut acolo, el are dreptul la o "cotă parte din casă" și că dacă datoria nu este reîntoarsă în 10 zile, ei vor veni cu poliția ca să obțină acces pe proprietate. Menționez că fratele nu este proprietar legal, proprietatea fiind înregistrată doar pe numele ambilor părinți. El are doar viză de reședință acolo, îi vizitează foarte rar și părinții sunt de fapt cei care îl ajută din puținul pe care îl au. Fratele nu are bunuri care să-i aparțină în casa părinților. De asemenea, despre creditele pe care le-a luat am aflat cu toții mult mai târziu și toți banii i-a pierdut efectiv pentru cheltuieli proprii.
Întrebarea mea este daca executorii judecătorești într-adevăr ar avea vreun drept să acceseze proprietatea părinților, pentru că argumentul lor că fratele ar avea vreun drept din naștere suna absolut absurd. Dacă părinții îi retrag fratelui viaă de reședință, ar rezolva ceva în acest sens? Și ce ați recomanda in asemenea situație? Vă mulțumesc mult.

Lawyer comments 1

Download discussion
  • Legal consultant
  • Business law
  • Civil law
  • Real estate law

Buna ziua Maria,

Executorul are învedere că posibil fratele Dvs a participat cu părinții la privatizare și are cotă parte. Însă, vă sfătui să faceți un extras de la cadastru pe acte imobil și dacă mai vine executorul să îi arătați cine sunt proprietarii și să îl atenționați că în caz... mai detaliat că va întreprinde în continuare careva acțiuni pe imobil o să vă adresați cu o plângere la UNEJ pentru ca să îi aplice sancțiune disciplinară.

Viza de reședință nu înseamnă și dreptul de proprietate.

24 october 2020