Sunt divortata si am un copil. Fostul sot are grafic de intrevederi cu copilul si il ia in mod regulat cu el. Sotia lui actuala e furioasa din aceasta cauza si ma ameninta, prin telefon sau mesaje. Imi fac griji pentru copil atunci cand este cu fostul sot, sa nu-i faca ceva actuala sotie a acestuia. Unde pot sa ma adresez cu aceasta problema?
Nicolae Ilco (Calin)
Salutare
Conform art. 64, Codul Familiei:
Articolul 64. Exercitarea drepturilor părinteşti în cazul cînd părinţii locuiesc separat
(1) Părintele care locuieşte împreună cu copilul nu are dreptul să împiedice contactul dintre copil şi celălalt părinte care locuieşte separat, cu excepţia cazurilor... mai detaliat cînd comportamentul acestuia din urmă este în detrimentul intereselor copilului sau prezintă pericol pentru starea lui fizică şi psihică.
(2) Părinţii au dreptul să încheie un acord privind exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil. Litigiile apărute se soluţionează de către autoritatea tutelară teritorială, iar decizia acesteia poate fi atacată în instanţa judecătorească, care va emite hotărîrea respectivă. Părinţii pot, din iniţiativă proprie sau la recomandarea autorităţii tutelare teritoriale, să se adreseze unui mediator pentru soluționarea litigiului.
(3) În cazul nerespectării hotărîrii instanţei judecătoreşti, la cererea părintelui care locuieşte separat de copil, instanţa judecătorească, ţinînd cont de interesele şi opinia copilului, în funcţie de vîrsta şi gradul său de maturitate, poate decide transmiterea copilului către acesta.
(4) Părinţii care locuiesc separat de copil au dreptul de a primi informaţiile ce se referă la copilul lor de la toate instituţiile educative, curative, de asistenţă socială etc. Comunicarea informaţiei poate fi refuzată dacă comportamentul părintelui prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului. Acest refuz poate fi atacat în instanţa judecătorească.
În cazul în care aveţi dovezi că vă ameninţă şi, aveţi o bănuială rezonabila despre securitatea copilului atunci cînd pleacă la celălalt părinte, anunţaţi autoritatea tutelară şi poliţia.
Servus