Nu există nici o apărare pentru soţie, în caz că soţul face datorii la bănci şi nu le achită la timp?

20 may 2019 13

Buna ziua. Vroiam să întreb: nu există nici o apărare pentru soţie, în caz că soţul face datorii la bănci şi nu le achită la timp? Sau care este soluţia - doar divorţul? De ce eu trebuie săi achit datoriile lui, că el un leu nu dă în familie?

Lawyer comments 1

Download discussion
Vitalie Onofrei
  • Advocate
  • Civil law
  • Real estate law
  • Business law
  • Other areas
  • Labour law

Buna ziua
Dacă nu se dorește divorțul, atunci puteți solicita partajarea bunurilor, totodată, pentru datoriile personale, adică pentru creditele folosite în alte scopuri decît cele ce țin de necesitatea familiei, fiecare soț răspunde desinestătător, sigur acest fapt urmează a fi probat.
Articolul 24. Urmărirea bunurilor soţilor
... mai detaliat (1) Fiecare soţ răspunde pentru obligaţiile proprii cu bunurile proprietate personală şi cu cota-parte din proprietatea în devălmăşie, care poate fi determinată de către instanţa judecătorească la cererea creditorului.
(2) Soţii răspund cu întreg patrimoniul lor pentru obligaţiile care au fost asumate în interesul familiei, fie şi numai de unul dintre ei, precum şi pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a săvîrşirii de către ei a unei infracţiuni, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor.
Articolul 25. Împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor
(1) Împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor poate fi făcută atît în timpul căsătoriei, cît şi după desfacerea ei, la cererea oricăruia dintre soţi.
(2) Proprietatea în devălmăşie poate fi împărţită în baza acordului dintre soţi.
(3) În caz de neînţelegere, determinarea cotei-părţi a fiecărui soţ în proprietatea în devălmăşie, precum şi împărţirea acesteia în natură, se face pe cale judecătorească.
(4) La împărţirea proprietăţii în devălmăşie, instanţa judecătorească, la cererea soţilor, stabileşte bunurile ce urmează să fie transmise fiecăruia dintre ei. Dacă unuia dintre soţi îi sînt transmise bunuri care depăşesc cota ce-i revine, celuilalt soţ i se poate stabili o compensaţie bănească sau de altă natură.
(5) Bunurile procurate pentru copiii minori (îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şcolare, instrumente muzicale, jucării etc.) se transmit gratuit soţului împreună cu care locuiesc copiii.
(6) Depunerile făcute de soţi pe numele copiilor lor minori sînt proprietate a copiilor şi nu se iau în considerare la partaj.
(7) Dacă bunurile comune au fost împărţite în timpul căsătoriei, acestea devin bunuri personale ale soţilor, iar bunurile care nu au fost împărţite, precum şi bunurile dobîndite ulterior de către soţi, sînt proprietate în devălmăşie a acestora.

21 may 2019