Nu pot face pașaport biometric deoarece am datorie la bancă

20 march 2017 1398

Am depus actele pentru pașaport biometric în 2015, dar nici în momentul de față nu-l pot primi, deoarece am datorii la bancă. M-am adresat de nenumărate ori la secția pașapoarte, unde am primit refuz, cerândumi-se certificat de la Executorul judecătoresc despre lipsă a datoriilor. S-a procedat corect în privința mea? În acești doi ani, să fi avut posibilitatea de a pleca peste hotare, datoria față de bancă ar fi fost achitată, dar fiind în țară și neavând un loc de muncă, penalitățile au întrecut suma datoriei. Ce pot face în acest caz?

Lawyer comments 1

Download discussion
SILVIU POTÎRNICHE
  • Advocate trainee
  • Civil law
  • Real estate law
  • Business law

În general, nu se admite nici o formă de limitare a dreptului la libera circulație pentru persoanele care au datorii.
Interdicția de a părăsi țara se aplică în mod excepțional, SI DOAR DE INSTANTA DE JUDECATA.
Mai mult decit atit, recent au fost abrogate prevederile legale prin care... mai detaliat anterior executorul judecătoresc putea aplica interdicția la perfectarea pașaportului.
Respectiv, interdictia aplicata in cazul Dvs este ilegala !
Contactati imediat executorul, solicitați-i să anuleze incheierea, cu referire la Legea 118/2016, si anume art. V din Lege, prin care a fost completat Codul de Executare cu urmatoarele: Art.V. – La articolul 22 alineatul (1) din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.214–220, art.704), cu modificările ulterioare, litera v) se completează în final cu textul: “Interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere se aplică exclusiv de către instanţa de judecată;”.
Cu Incheierea de anulare in original mergeti la ”Registru”.
Daca refuza, informati-l despre faptul ca veti depune o plingere la Colegiul disciplinar al Executorilor, si veti solicita prejudicii de la el.
O alta alternativa ar fi sa mergeti la seful biroului de pasapoarte unde ati depus cererea de perfectare a pasaportului. Vorbiti cu dumnealui, reamintitii despre faptul ca Incheierile executorilor judecatoresti prin care se aplica astfel de interdictii sunt ilegale, in contextul Legii 118/2016, prin care a fost modificata Legea privind intrarea si iesirea pe teritoriul Republicii Moldova.
Nu ar trebui sa fie probleme sa vi se elibereze actul de identitate, daca veti intreprinde aceste actiuni

20 march 2017