Recuperarea banilor achitați în avans pentru un apartament care ve fi dat în exploatare în 2025

30 december 2023 3

Bună ziua! Am platit unei companii de construcții suma de 10.000 de lei pentru rezervarea unui apartamentului într-un bloc construit în proporție de doar 5%, care ve fi dat în explotare în 2025. Am făcut achitarea, dar nu am primit niciun document de confirmare, după care agentul mi-a transmis contractul și mi-a propus să mergem la notar peste 2 zile. Am citit contractul, dar deoarece nu am fost de acord cu prevederile acestuia, am vrut să mă mai consult referitor la anumite puncte. Prin urmare, i-am cerut agentului să reprogramăm semnarea contractului, dar acesta insista că data nu poate fi schimbată și ca dacă nu vin la notar, plata pe care am făcut-o nu va mai fi returnată, iar apartamentul din nou va fi din nou scos la vânzare. La insistențele mele, mi-a dat confirmarea plății în format electronic. Doresc să-mi recuperez banii plătiți, dar agentul susține că în conformitate cu legea, acești bani nu pot fi întorși. În documentul care confirmă plata de 10.000 lei se scrie că suma poate fi returnată, dar nu integral! Cum să procedez și ce să fac în acest caz? Vă mulțumesc!

Lawyer comments 2

Download discussion
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Criminal law
  • Family law
  • Labour law

Buna d-na Anastasia, DVS trebuie să apreciați, cum ați transmis banii ( 10 000lei ), dacă a fost arvună, pe caul dat se răspândește prevederile Codului civil. DVS trebuie să vă determinați ce a fost ? Și cum s-a estimat transmiterea acestor bani. Secţiunea a 2-a
Arvuna

... mai detaliat Articolul 954. Dispoziţii generale cu privire la arvună
(1) Arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans.
(2) Convenția cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în formă autentică dacă legea cere forma autentică pentru actul juridic din care rezultă obligația garantată. În celelalte cazuri, convenția cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris, sub sancțiunea nulității absolute.
Articolul 955. Includerea arvunei în contul prestaţiei
Arvuna se ia în calcul la executarea prestaţiei, iar în cazul în care aceasta nu s-a făcut, se restituie.
Articolul 956. Reţinerea sau restituirea arvunei
(1) Dacă pentru neexecutarea obligației garantate răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămîne celeilalte părți după rezoluțiunea contractului de către aceasta din urmă. Dacă pentru neexecutarea obligației garantate răspunde partea care a primit arvuna, ea este obligată să plătească celeilalte părți dublul arvunei după rezoluțiunea contractului de către aceasta din urmă.
(2) Pe lîngă cele prevăzute la alin.(1), partea care răspunde pentru neexecutarea obligației garantate este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul neacoperit prin plata arvunei dacă în contract nu este prevăzut altfel.
(3) Creditorul obligației garantate neexecutate poate opta pentru executare silită sau pentru rezoluțiunea contractului și repararea prejudiciului potrivit regulilor generale.
(4) Arvuna se restituie în cazul în care raportul contractual se stinge dintr-o cauză ce nu atrage răspunderea vreuneia dintre părți.

31 december 2023
Igor Brinișter
  • Advocate
  • Civil law
  • Family law
  • Real estate law
  • Business law
  • Other areas
  • Labour law
  • Other violations

Buna Anastasia,

Dat fiind faptul ca Dvs inca nu a încheiat nici in contract compania de construcții este obligată să vă restituie suma încasăă integral, deoarece la momentul achitării nu aveați încheiat nici un contract autentic notarial, astfel nu a fost respectată forma actului juridic.

Din cauza că nu a fost... mai detaliat respectată forma actului juridic, orice înțelegere (act juridic) referitoarele la înstrăinarea unui bun imobil este lovită de nulitate absolută.

Solicitați banii de la cel căruia i-ați transferat, iar în cazul în care refuză urmează să vă adresați cu o acțiune în instanța de judecată, prim care să solicitați restituirea sumei cu aplicarea prevederilor îmbogățirii nejustificată.


Cu respect,
Igor Brinișter

01 january 2024