Bună. Prin anii 1960, părinții mei și vecinii lor au cedat din terenurile lor ca să deschidă un drum pentru vecinii din spate, pentru ca aceștia să aibă acces la drumul central. În prezent eu dețin ambele terenuri din contul cărora s-a făcut acel drum, după ce vecinul mi-a vândut terenul său. Anii au trecut, iar drumul a devenit drum public. Nu aș avea nimic împotrivă, dar vecinii care trăiesc mai in spate se comporta obraznic, circulă cu mașinile pe sub gardul meu, unde e gazon cu iarba, cu toate că drumul e suficient de larg. Pot eu să-mi revendic dreptul la acel teren care a fost cedat de părinții mei și vecini? Mulțumesc.
Victor Pantiru
Buna ziua Lora,
Deficil de raspuns la aceasta intrebare daca nu avem acces la cadastru sa vedem ce si cum este inregistrat in prezent. dar in 1960 nu exista proprietate privata. Consultati cel mai bine un avocat care are acces la registrul bunurilor imobile ca sa va consulte corect.