Starea sanatatii sotului

07 february 2018 142

Buna! Recent m-am ciocnit cu un caz interesant privind accesul la datele personale.
Sotia mea a dat analize la o policlinica de sector din Chisinau si peste ceva timp a fost contactata de catre medicul de familie si rugata sa vina sa preia rezultatele analizelor. Din motiv ca ea era la serviciu, iar eu in concediu, mi-am luat misiunea sa ridic analizele personal. Fiind sotul ei si, dupa parerea mea respectiv, persoana autorizata sa o faca, m-am pornit la policlinica.
Am fost adanc frapat de faptul ca medicul a refuzat sa-mi comunice rezultatele analizelor sotiei explicand ca, in mod legal, nu sunt autorizat sa primesc analiza medicala la mana si nici sa-mi fie comunicate datele privind starea sanatatii ei, fara consimtamantul ei expres (doar in prezenta ei sau prin procura autentificata).
Fiind absolvent al facultatii de drept, imi aduc aminte de cursul Dreptul Familiei si in special de al. (2) al art.11 al Codului de Familiei care suna astfel:
"Persoanele care doresc să se căsătorească sunt obligate să se informeze reciproc despre starea sănătăţii lor."

Instantaneu apare urmatoarea intrebare: Dar persoanele deja casatorite nu mai sunt obligate să se informeze reciproc despre starea sănătăţii lor ? :D

Nu pot intelege logica legiuitorului in cazul de fata daca intr-adevar exista prevederi legale (si care sunt ele) ce ingradesc accesul unui sot la informatia privind starea sanatatii celuilalt.

As dori ca cineva din colegii de specialitate sa intervina cu comentarii si explicatii pertinente pe aceasta tema.

Va multumesc anticipat.

Lawyer comments 1

Download discussion
Marina Bzovii
  • Advocate trainee
  • Civil law
  • Other areas
  • Labour law
  • Family law
  • Business law

Buna seara Alex, medicul a respectat pe deplin obligatia care si-a asumat-o prin jurământul lui Hipocrate care subliniază importanța secretului medical: “Orice voi vedea sau auzi în timpul activității profesionale sau în afara ei în legătură cu viața oamenilor – lucruri care nu trebuie discutate în afară, nu le voi... mai detaliat divulga, acceptând că toate acestea trebuie ținute în secret”.
Aceeasi obligatie o reitereaza Legea Nr. 263 cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului http://lex.justice.md/viewdoc.php?id=313060 (Art.12 Asigurarea dreptului pacientului la confidenţialitatea informaţiilor ce ţin de secretul medical) si Legea Nr. 264 cu privire la exercitarea profesiunii de medic http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=313062&lang=1 (Art. 13 Secretul profesional). O sa observanti ca este interzisa furnizarea informatiilor fara consimtamitul pacientului (in mod explicit).
Respectiv Obligatia de a se informa reciproc despre starea de sanatate inaintea casatoriei reprezinta doar o exceptie prevazuta expres de lege care are loc cu consimtamintul sotiei, Dumneaei oferindu-va informatia respectiva (nu medicul).
Desigur ca acest drept nu este absolut si exista momente exceptionale cind divulgarea este permisa (cazurile sunt prevazute in Art. 13 alin.4 a Legii 264) spre exemplu cind se cere in scopul unui interes publicsau in cazul posibilităţii extinderii unor maladii contagioase, intoxicaţii şi unor alte maladii care prezintă pericol în masa. In practica daca unul dintre parteneri ar fi purtatorii unui virus, medicul ar fi obligat sa informeze despre existenta bolii si riscurile aferente.
Respectiv analiza sotiei Dvs reprezinta date cu caracter personal (Legea Nr. 133 privind protecţia datelor cu caracter personal) si medicul si-a respectat pur si simplu obligatiile (evitind si potentialele plingeri)
Logica legiuitorului este ca fiecare persoana in parte are dreptul la confidentialitatea informatiilor ce tin de secretul medical si prezentarea oricaror informatii catre soti fara consimtamintul persoanei ar reprezenta o incalcare grosolana a acestui drept (sa nu uitam ca exista soti care desi nu sunt divortati nu mai sunt impreuna si nici nu pastreaza o relatie prietenoasa, unii ar putea utiliza aceste informatii in detrimentul persoanei, iclusiv prin modificarea continului analizei in mod ipotetic desigur cauzind prejudicii astfel :D ). Mai mult ca atit calitatea de sot nu este egala cu cea de reprezentant legal (nici intr-un caz nu veti putea incheia un contract in numele sotiei sau ridica un colet fara consimtamintul oferit corespunzator).

07 february 2018