Buna! Ce acte sunt necesare pentru a porni o afacere de inchirieri auto?
Cum concretizez intrebarea mea?
Dacă doriți să intrați în dialog cu juriștii pe întrebarea Dvs., puteți posta un comentariu propriu sub răspunsurile juriștilor. Pentru asta trebuie să intrați în profilul Dvs. de utilizator, urmând link-ul respectiv expediat de yAvo la email-ul Dvs.
Bună. Este necesar să deschideți un SRL.
Acte care se prezintă:
buletinele de identitate ale fondatorilor sau reprezentanţilor acestora, împuterniciţi prin procură autentificată în modul stabilit de lege, precum şi al administratorului persoanei juridice;
cererea de înregistrare, semnată de fondatorul desemnat prin hotărârea de constituire;
hotărârea de constituire şi actele de constituire ale persoanei...mai detaliatjuridice, în funcţie de forma juridică de organizare, aprobate de către toţi asociaţii fondatori (în două exemplare);
documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare (se efectuează la organul înregistrării de stat prin intermediul MPay sau transfer bancar);
informaţia despre beneficiarul efectiv/beneficiarii efectivi save_alt , în conformitate cu Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
Dacă aveți nevoie de ajutor juridic la înregistrare, apelați-mă: 068769517
Tatiana Scobiola
Bună. Este necesar să deschideți un SRL.
Acte care se prezintă:
buletinele de identitate ale fondatorilor sau reprezentanţilor acestora, împuterniciţi prin procură autentificată în modul stabilit de lege, precum şi al administratorului persoanei juridice;
cererea de înregistrare, semnată de fondatorul desemnat prin hotărârea de constituire;
hotărârea de constituire şi actele de constituire ale persoanei... mai detaliat juridice, în funcţie de forma juridică de organizare, aprobate de către toţi asociaţii fondatori (în două exemplare);