Bună ziua. Noi, locatarii din blocul amplasat la adresa str-la Studenților 2/2, suntem revoltați de atitudinea Regiei Autosalubritate. Aceasta a reamplasat tomberoanele de gunoi ale scărilor nr. 1, 2, 3 din blocul nostru tocmai la platoul amenajat în fața blocului de pe str-la Studenților 6. Ca urmare, locatarii din scările menționate sunt nevoiți să se deplaseze mai mult de 200 de metri pentru a arunca deșeurile menajere. Asta chiar dacă odată cu construcția blocului nostru a fost amenajat un loc destinat amplasării tomberoanelor. Acesta a fost folosit până la decizia arbitrară a Regiei Autosalubritate de a reamplasa tomberoanele. Platoul blocului nostru este monitorizat prin mijloace video, este păstrat în curățenie și poate fi accesat de autospeciale de orice model, inclusiv cele cu gabarite mari. Ne-am adresat în repetate rânduri instituțiilor municipale și celor autorităților de drept pentru a determina Regia Autosalubritate să întoarcă tomberoanele la locul care a fost creat pentru aceasta. Ce mai putem face în această situație?