Armă pneumatică

1 iunie 2020 16

Bună ziua. Este nevoie de permis port-armă în cazul armelor pneumatice (cu glonț de cauciuc)? Am găsit pe internet doar că trebuie ținute în safeu și să fie înregistrate la polițistul de sector. Am nevoie de asemenea armă pentru autoapărare. Cat este de veridică această informație? Vă mulțumesc.

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Nicolae Ilco (Calin)
  • Parajurist
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Alte contravenţii

Salutare

Arma pneumatică face parte din categoria armelor neletate, conform art. 4, Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă:

(2) Armele neletale pot fi deţinute și, în funcție de categoria și de clasificarea acestora conform prezentei legi, pot fi purtate şi folosite de persoane fizice și juridice cu condiţia... mai detaliat de îndeplinire a procedurilor de autorizare sau de înregistrare a acestora, după caz, la organele competente în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(3) Evidenţa posesorilor de arme letale şi neletale, evidența armelor deţinute de aceştia şi a documentelor prin care se acordă dreptul de deţinere, port şi folosire se ţin, la nivel local, de către organele de poliţie abilitate din raza de competenţă teritorială care au eliberat aceste documente, iar la nivel central, pentru armele letale cu ţeavă ghintuită – de către serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne.
(14) Este interzis portul armelor letale și neletale:

c) dacă acestea nu sînt însoţite de documentul ce atestă dreptul de port şi de folosire a armelor.
...

Conform anexei nr.1:

Categoria C – arme care fac obiectul declarării
a) Armele scurte sau lungi cu propulsie cu aer comprimat care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune cu energia la gura ţevii mai mare de 0,5 J, poziţia tarifară NM RM 9304 00 000;

Categoria D – alte arme nesupuse autorizării
a) Armele scurte sau lungi cu propulsie cu aer comprimat care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune cu energia la gura ţevii mai mică de 0,5 J, poziţia tarifară NM RM 9304 00 000;

Deci, dacă arma pe care o deţineţi are o forţă de expansiune a aerului comprimat mai mare de 0,5 J, este supusă autorizării, în cazul în care este mai mică de 0,5 J, nu este supusă autorizării.

Mai multe detalii găsiţi aici: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=110345&lang=ro

Servus

2 iunie 2020