Cazier

6 septembrie 2019 37

Buna ziua. In 2015 am avut un dosar pentru furt, am fost in judecată, dar pana la urma ne-am împăcat și nu am făcut nici un fel de pedeapsa. Întrebarea mea este dacă in cazier mi se va pune fapta și după cât timp mi se va șterge?

Comentariile juriștilor 2

Descărcaţi discuția
Igor Brinișter
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii
  • Alte contravenţii

Buna Ana!

Vedeți mai jos prevederile Codului penal referitor la stingerea antecedentelor penale și posibilitatea reabilitării.

Articolul 111. Stingerea antecedentelor penale
(1) Se consideră ca neavînd antecedente penale persoanele:
... mai detaliat a) liberate de pedeapsă penală;
b) liberate, potrivit actului de amnistie, de răspunderea penală;
c) liberate, potrivit actului de amnistie sau graţiere, de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare;
d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă, în termenul de probă, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată;
e) condamnate la o pedeapsă mai blîndă decît închisoarea – după executarea pedepsei;
g) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave – dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei;
h) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave – dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei;
i) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave – dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei;
j) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave – dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei.
(2) Dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blîndă, termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate, din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare.
(3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.
Articolul 112. Reabilitarea judecătorească
(1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă, la cererea sa, instanţa de judecată poate anula antecedentele penale pînă la expirarea termenelor de stingere a acestora. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi:
a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune;
b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art.111 alin.(1) şi (2);
c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă;
d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile, la plata cărora a fost obligat prin hotărîre judecătorească, precum şi cheltuielile de judecată;
e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, a atins vîrstă de pensionare sau este incapabil de muncă.
(2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.
(3) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decît după un an.
(4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, conducea la respingerea cererii de reabilitare.

8 septembrie 2019
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul familiei
  • Dreptul muncii

D-na Ana, în cazul DVS trebue să vă adresați cu cerere la organul, care curiază cheste cu cazierul juric din MAI - servicii@gov.md și o să vă răspundă oficial dacă mai există cauza penală hotărătă deja în instanță, dacă nu atunce vă adresați la judecătoria unde s-a examinat cauza cu... mai detaliat o cerere, fiindcă judecătorul trebuiua să expedieze în Cintreu informativ al MAI un document, în care se indica pricina examinării cauzei. În caz dacă DVS nu sînteți pregătită să întoc,iți o așa cere,eu pot să vă ajut. Cu stimă și respect.

1 ianuarie 2020