Daca am fost condamnat pentru infractiune grava, dupa 6 ani in cazier va figura infractiunea savarsita sau nu?
Cum concretizez intrebarea mea?
Dacă doriți să intrați în dialog cu juriștii pe întrebarea Dvs., puteți posta un comentariu propriu sub răspunsurile juriștilor. Pentru asta trebuie să intrați în profilul Dvs. de utilizator, urmând link-ul respectiv expediat de yAvo la email-ul Dvs.
Mai jos vedeți ce prevede Codul penal al RM referitor la stingerea antecedentele penale și reabilitate judecătorească.
În dependență de categoria de infracțiune săvârșită este prevazut un termen la epuizarea căruia se sting antecedentele și nu vor mai fi prin urmare indicate în cazier.
Articolul 111. Stingerea antecedentelor penale ...mai detaliat (1) Se consideră ca neavînd antecedente penale persoanele:
a) liberate de pedeapsă penală;
b) liberate, potrivit actului de amnistie, de răspunderea penală;
c) liberate, potrivit actului de amnistie sau graţiere, de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare;
d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă, în termenul de probă, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată;
e) condamnate la o pedeapsă mai blîndă decît închisoarea – după executarea pedepsei;
g) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave – dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei;
h) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave – dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei;
i) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave – dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei;
j) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave – dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei.
(2) Dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blîndă, termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate, din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare.
(3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.
Articolul 112. Reabilitarea judecătorească
(1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă, la cererea sa, instanţa de judecată poate anula antecedentele penale pînă la expirarea termenelor de stingere a acestora. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi:
a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune;
b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art.111alin.(1) şi (2);
c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă;
d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile, la plata cărora a fost obligat prin hotărîre judecătorească, precum şi cheltuielile de judecată;
e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, a atins vîrstă de pensionare sau este incapabil de muncă.
(2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.
(3) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decît după un an.
(4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, conducea la respingerea cererii de reabilitare.
Igor Brinișter
Bună ziua!
Mai jos vedeți ce prevede Codul penal al RM referitor la stingerea antecedentele penale și reabilitate judecătorească.
În dependență de categoria de infracțiune săvârșită este prevazut un termen la epuizarea căruia se sting antecedentele și nu vor mai fi prin urmare indicate în cazier.
Articolul 111. Stingerea antecedentelor penale
... mai detaliat (1) Se consideră ca neavînd antecedente penale persoanele:
a) liberate de pedeapsă penală;
b) liberate, potrivit actului de amnistie, de răspunderea penală;
c) liberate, potrivit actului de amnistie sau graţiere, de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare;
d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă, în termenul de probă, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată;
e) condamnate la o pedeapsă mai blîndă decît închisoarea – după executarea pedepsei;
g) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave – dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei;
h) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave – dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei;
i) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave – dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei;
j) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave – dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei.
(2) Dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blîndă, termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate, din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare.
(3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.
Articolul 112. Reabilitarea judecătorească
(1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă, la cererea sa, instanţa de judecată poate anula antecedentele penale pînă la expirarea termenelor de stingere a acestora. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi:
a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune;
b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art.111 alin.(1) şi (2);