Cazier judiciar

16 iunie 2023 38

Bună ziua! Este legal ca angajatorul sa ceara de la candidat prezentarea cazierului judiciar la angajare? Are compania posibilitatea juridică să verifice statutul angajatului?

Comentariile juriștilor 3

Descărcaţi discuția
Serghei Marciuc
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Contravenţii rutiere
  • Dreptul afacerilor

Bună ziua.
Depinde cine e angajatorul.
Spre exemplu dacă doriți să vă angajați în serviciul public sau militar atunci actele normative prevăd:
15. Împreună cu cererea, cetăţeanul prezintă:

a) copia buletinului de identitate;

b) curriculum vitae;

c) copia carnetului de muncă, dacă cetățeanul a activat anterior în cîmpul muncii și i-a fost... mai detaliat perfectat carnet de muncă;

e) copiile certificatelor de căsătorie şi de naştere a copiilor;

f) cazierul juridic;

g) documentul de evidenţă militară (adeverinţa de recrutare, livretul militar);

h) recomandarea de la ultimul loc de muncă, studii sau de la locul de trai;

i) adeverința medicală valabilă, de forma stabilită.


Codul muncii prevede:
Articolul 57. Documentele care se prezintă la încheierea contractului individual de muncă

(1) La încheierea contractului individual de muncă, persoana care se angajează prezintă angajatorului următoarele documente:

a) buletinul de identitate sau un alt act de identitate;

b) - abrogată;

c) - abrogată;

d) diploma de studii, certificatul de calificare ce confirmă pregătirea specială – pentru profesiile care cer cunoştinţe sau calităţi speciale;

e) certificatul medical, în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare;

f) declaraţia pe propria răspundere cu privire la faptul că, pe durata activităţii la locurile de muncă precedente, nu a încălcat prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituționale, cu excepţia cazurilor cînd persoana se încadrează în cîmpul muncii pentru prima dată.

(2) Se interzice angajatorilor să ceară de la persoanele care se angajează alte documente decît cele prevăzute la alin.(1), precum şi de alte acte legislative.

17 iunie 2023
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul familiei
  • Alte contravenţii
  • Contravenţii rutiere

Corect a indicat colegul. Dacă legea specială, sau alt act normativ, care reglementează angajarea într-o anumită funcție, nu prevede altfel-nu poate să vă ceară cazierul.

18 iunie 2023
Maria Gogu
  • Avocat-stagiar
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor

Bună ziua, cazierul judiciar nu este un act pe care angajatorul este obligat să îl solicite la angajare, ca regulă. Actele necesare în vederea angajării pot fi verificate la art. 57 alin. (1) din Codul muncii.
Totuși, pentru unele locuri de muncă, este necesară o dovadă în plus care să... mai detaliat ofere o garanție a demnității persoanei care se angajează, aceasta având probitatea morală necesară pentru respectivul post. Astfel, în cazurile expres menționate în legile speciale, solicitarea cazierului la angajare este obligatorie, rămânând ca, în celelalte situații, în care nu se specifică expres, solicitarea cazierului să fie strict interzisă.
Prin urmare, vă sugerez să căutați în legi speciale care ar avea tangență cu profesia Dvs dacă este obligatorie prezentarea cazierului judiciar sau să întrebați angajatorul care este motivul solicitării cazierului judiciar.
În cazul în care veți considera că fără temei juridic se solicită cazierul judiciar puteți scrie o plângere în adresa Centrului Național pentru Protecția datelor cu Caracter Personal.
Succes !

19 iunie 2023