Explicaţi-mi, vă rog, urmatoarea norma din Legea nr. 158 din 04.07.2008:
Articolul 65. Demisia
(1) Funcţionarul public poate înceta raporturile de serviciu prin demisie comunicată în scris persoanei/organului care are competenţa legală de numire în funcţie, cu excepţia situaţiei în care conducătorul autorităţii publice a primit de la Centrul Naţional Anticorupţie raportul privind rezultatele evaluării integrităţii instituţionale pînă la finalizarea procedurilor disciplinare.
Feloteia Filip
Bună ziua!
Sintagma “cu excepţia situaţiei în care conducătorul autorităţii publice a primit de la Centrul Naţional Anticorupţie raportul privind rezultatele evaluării integrităţii instituţionale pînă la finalizarea procedurilor disciplinare.”
se referă doar la cazul în care funcționarul public a fost supus testului de integritate profesională și a obținut rezultat NEGATIV
(în conformitate... mai detaliat cu legea nr. 325 din 23.12.2013 cu privire la evaluarea integrității instituționale)
Astfel, de la data primirii raportului privind rezultatele evaluării integrității instituționale, care conține rezultatul negativ al testului de integritate profesională, și pînă la finalizarea procedurii disciplinare, dar în termen ce nu depășește 3 luni, agentul public nu poate fi eliberat din funcție în baza cererii de demisie sau nu poate fi transferat în baza cererii de transfer.
În acest caz funcționarul public urmează a fi sancționat disciplinar și nu poate fugi de sancțiune prin demisie.
Sancţiunile disciplinare ca urmare a rezultatului negativ al testului de integritate profesională, inclusiv eliberarea din funcţie a agentului public testat, se aplică conform legislaţiei ce reglementează activitatea entităţii publice în care agentul public îşi desfăşoară activitatea.
În toate celelalte cazuri funcționarul public poate să depună cerere de demisie fără restricții.