Buna. Doresc sa divortez de sotie, nu ne mai intelegem. Avem un copil minor de 1 an, traim in Manchester, Marea Britanie, dar acum ne aflam in Moldova. Ambii lucram la distanta. Avem un apartament luat in rate in Marea Britanie. Ne-am casatorit in Moldova, dar avem casatoria oficializata si in Marea Britanie. Care e procedura in acest caz? Trebuie sa depun aici la divort sau si in Marea Britanie? Am sanse sa ramana copilul domiciliat cu mine? Multumesc.
Mihail Grigoraş
Dl. Vasile dă să vedem ce spune Codul Faniliei Articolul 33. Temeiurile încetării căsătoriei
(1) Căsătoria încetează în urma decesului sau a declarării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi.
(2) Căsătoria poate înceta prin divorţ (desfacere), în baza cererii unuia sau a ambilor soţi ori... mai detaliat a tutorelui soţului declarat incapabil.
Articolul 37. Desfacerea căsătoriei de către instanţa judecătorească
(1) Dacă soţii au copii minori comuni, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.36 alin.(2), sau în lipsa acordului la divorţ al unuia dintre soţi, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească.
(2) Desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească şi în cazurile cînd există acordul la divorţ al ambilor soţi, însă unul dintre ei refuză să se prezinte la oficiul stare civilă pentru soluţionarea problemei.
(3) Instanţa judecătorească va desface căsătoria dacă va constata că convieţuirea soţilor şi păstrarea familiei în continuare sînt imposibile.
(4) Dacă, în procesul examinării cererii de desfacere a căsătoriei, unul dintre soţi nu-şi dă acordul la divorţ, instanţa judecătorească va amîna examinarea cauzei, stabilind un termen de împăcare de la o lună la 6 luni, cu excepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul violenţei în familie confirmate prin probe.
(5) Dacă măsurile de împăcare nu au dat efecte şi soţii continuă să insiste asupra divorţului, instanţa judecătorească va satisface cererea respectivă.
Articolul 39. Momentul încetării căsătoriei
(1) În cazul desfacerii căsătoriei la oficiul stare civilă, aceasta încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească - din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă.
(2) Dacă problema divorţului a fost soluţionată pe cale judecătorească, acesta urmează a fi înregistrat în modul prevăzut pentru înregistrarea de stat a actelor de stare civilă. Soţii nu au dreptul să încheie o nouă căsătorie pînă la obţinerea certificatului de divorţ de la oficiul stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestora.
(3) Instanţa judecătorească este obligată să transmită, în termen de 3 zile de la data cînd hotărîrea privind desfacerea căsătoriei a rămas definitivă, o copie a acesteia oficiului stare civilă din raza ei teritorială. Ce se referă la căsătoria din Marea Britanie, trebue de consultat legislația lor, succese.