Numele după casatorie

20 aprilie 2019 145

Cu mai mult de jumatate de an in urma eu si sotul meu ne-am casatorit la oficiul de stare civilă de la domiciliul soțului. După căsătorie am păstrat numele meu. Acum doresc să-l schimb pe cel al soțului. Este posibil? Care este procedura? Multumesc anticipat!

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Igor Brinișter
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii
  • Alte contravenţii

Bună Anastasia

Legea Nr. 100 din 26.04.2001 privind actele de stare civilă

ÎNTOCMIREA ACTULUI DE SCHIMBARE A
NUMELUI DE FAMILIE ŞI/SAU A PRENUMELUI
Articolul 49. Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui
(1) Persoana care a împlinit vîrsta de 16 ani are dreptul să-şi schimbe numele... mai detaliat de familie şi/sau prenumele.
(2) Cererea de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui se depune la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul solicitantul.
(3) Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui se înregistrează de către organul de stare civilă, întocmindu-se actul respectiv.
(4) Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui persoanei care nu a atins majoratul se soluţionează cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau tutorelui acesteia, cu excepţia cazurilor obţinerii capacităţii depline de exerciţiu de către solicitant pînă la atingerea majoratului, în modul prevăzut de lege.
(5) Schimbarea prenumelui copilului pînă la vîrsta de 16 ani se soluţionează de către organul de stare civilă, pe baza cererii ambilor părinţi, conform art.56 din Codul familiei, făcîndu-se rectificările corespunzătoare pe actul de naştere al copilului (fără a se întocmi actul de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui). În caz de neînţelegere între părinţi, se va lua în considerare avizul autorităţii tutelare, ţinîndu-se cont, în exclusivitate, de interesele copilului.
(6) Modul de examinare a cererii de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui se stabileşte de Ministerul Justiţiei.
Articolul 50. Modul de înregistrare a schimbării numelui de familie
şi/sau a prenumelui
(1) Cererea de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui se examinează de către organul de stare civilă în termen de 2 luni din ziua depunerii actelor necesare. Dacă există motive întemeiate (primirea cu întîrziere a copiilor de pe actele de stare civilă necesare pentru organizarea dosarului, a avizului poliţiei etc.), persoana responsabilă din cadrul organului de stare civilă poate prelungi acest termen pînă la 3 luni.
(2) Dacă actele de stare civilă care urmează a fi rectificate în legătură cu schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui nu s-au păstrat, organul de stare civilă va soluţiona problema în cauză numai după reconstituirea, în modul stabilit, a actelor pierdute.
(3) Dacă în actele de stare civilă anexate la cererea de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui vor fi identificate contradicţii, date incorecte, acestea urmează a fi înlăturate şi/sau rectificate în modul stabilit.
(4) Dacă există necesitatea reconstituirii sau rectificării actelor de stare civilă, termenul prevăzut pentru examinarea cererii de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui va fi prelungit, ţinîndu-se cont de termenele stabilite pentru reconstituirea şi rectificarea actelor.
(5) După examinarea dosarului cu privire la schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui, persoana responsabilă din cadrul organului de stare civilă întocmeşte, în două exemplare, concluzia respectivă, care urmează a fi aprobată de către Agenţia Servicii Publice. După aprobarea concluziei, se va întocmi actul de stare civilă respectiv.
(6) Dacă cererea de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui este respinsă, organul de stare civilă, la cererea solicitantului, va comunica în scris motivul respingerii. Actele anexate la cerere vor fi restituite solicitantului.
Articolul 51. Conţinutul actului de schimbare a numelui de familie
şi/sau a prenumelui
(1) În actul de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui se înscriu:
a) data întocmirii actului şi numărul de ordine al acestuia;
b) denumirea organului de stare civilă care a înregistrat schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui;
c) numele de familie, prenumele pînă la şi după schimbare, data şi locul naşterii, domiciliul solicitantului;
[Art.51 al.(1), lit.c) modificată prin LP49 din 22.03.12, MO103/29.05.12 art.341]
d) data întocmirii actului de naştere al solicitantului şi numărul de ordine al acestuia;
e) denumirea organului de stare civilă care a înregistrat naşterea;
f) seria şi numărul certificatului eliberat privind schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui.
(2) În actul de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui pot fi înscrise, după caz, şi alte date.
Articolul 52. Certificatul de schimbare a numelui de familie și/sau
a prenumelui
În certificatul de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui se înscriu:
a) numele de familie, prenumele pînă la şi după schimbare, data şi locul naşterii, persoanei care şi-a schimbat numele de familie şi/sau prenumele;
[Art.52 lit.a) modificată prin LP49 din 22.03.12, MO103/29.05.12 art.341]
b) data întocmirii actului respectiv şi numărul de ordine al acestuia;
c) denumirea organului de stare civilă care a înregistrat schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui;
d) data eliberării certificatului;
e) denumirea organului care a eliberat certificatul.
Articolul 53. Rectificarea actelor de stare civilă în legătură cu schimbarea
numelui de familie şi/sau a prenumelui
(1) În baza actului de schimbare a numelui de familie şi/sau a prenumelui se rectifică actele de stare civilă întocmite anterior pe numele persoanei care şi-a schimbat numele şi/sau prenumele şi se eliberează certificate respective noi.
(2) În cazul unui copil care nu a atins vîrsta de 16 ani, schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui de către unul dintre părinţi atrage după sine rectificarea datelor respective despre părinţi în actul de naştere al copilului, iar schimbarea numelui de familie al ambilor părinţi atrage după sine şi rectificarea numelui de familie al copilului.
(3) Dacă a fost schimbat numele de familie al unuia dintre părinţi, numele de familie al copilului minor poate fi schimbat la cererea ambilor părinţi. În caz de neînţelegere între aceştia, se va ţine cont de avizul autorităţii tutelare.
(4) În actul de naştere al copilului care a atins vîrsta majoratului, datele despre părinţi se pot rectifica, la cererea acestuia, în modul prevăzut pentru rectificarea actelor de stare civilă.
(5) Schimbarea numelui de familie al copilului care a atins vîrsta de 16 ani în legătură cu schimbarea numelui de familie al ambilor părinţi se face în modul stabilit pentru schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui.


http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312727

20 aprilie 2019