Sunt obligat să am poliță medicală dacă nu locuiesc în Moldova?

26 octombrie 2025 0

Bună ziua. Am trei ani de când muncesc în Marea Britanie. Anul acesta am aflat că mi se cere să plătesc polița medicală în sumă de 15.267 de lei. Acum am constatat că îmi creste penalitatea în fiecare zi. În decembrie 2025 voi veni în Moldova și vreau să știu ce să fac ca să nu crească datoria. În genere, sunt obligat să am poliță medicală dacă nu locuiesc în Moldova?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Serghei Marciuc
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Contravenţii rutiere
  • Dreptul afacerilor

Bună ziua.
Dacă vă aflați peste hotarele Republicii Moldova, mai mult de 183 zile, nu trebuie să procurați polița de asigurare medicală.
Dar verificați dacă nu vă încadrați în alte categorii care v-ar obliga să procurați polița.

Categoriile de plătitori

ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă

medicală în sumă fixă, care... mai detaliat se asigură în mod

individual

1. Persoanele fizice neangajate, cu domiciliul în Republica Moldova, care se includ în una din următoarele categorii:

a) proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură, indiferent de faptul dacă au dat sau nu aceste terenuri în arendă sau folosinţă pe bază de contract;

b) fondatorii de întreprinderi individuale;

c) persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;

d) titularii de patentă de întreprinzător;

d1) persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor;

e) persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte bunuri materiale, cu excepţia terenurilor cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;

f) persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal.

2. Mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege.

21. Persoanele neangajate care exercită independent profesiunea de medic de familie în una dintre formele de organizare a activităţii profesionale prevăzute de Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995.

3. Alţi cetăţeni ai Republicii Moldova, străinii titulari ai dreptului de ședere permanentă și beneficiarii de protecție internațională, care nu sînt angajaţi şi nu fac parte din nici una din categoriile enumerate şi nu sînt asigurate de Guvern, conform art.4 alin.(4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, care fac dovada aflării în Republica Moldova pentru cel puţin 183 de zile(pe parcursul anului bugetar).

28 octombrie 2025