Cum se aplică prevederile legislației privind perioadele de deplasare de serviciu?

23 noiembrie 2023 3

Bună ziua. Angajatul unei instituții publice este delelgat pentru participare la o instruire peste hotare. Plecarea este pe 26 noiembrie (duminică), iar întoarcerea - pe 2 decembrie (sâmbătă). Cum se va calcula perioada de deplasare și care va fi regimul juridic al acestor 2 zile (recuperare, achitare etc.)?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Serghei Marciuc
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Contravenţii rutiere
  • Dreptul afacerilor

Bună ziua.
Răspuns la întrebarea dumneavoastră îl găsiți aici:
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=138914&lang=ro#



10. Termenul delegării salariaţilor se determină de către conducătorii entităţilor în conformitate cu Codul muncii al Republicii Moldova.

11. Compensarea cheltuielilor de deplasare se efectuează pentru zilele aflării efective în deplasare, inclusiv pentru ziua plecării și ziua sosirii, determinate conform menţiunilor în ordinul sau... mai detaliat în legitimaţia de deplasare şi în documentele de călătorie prezentate, în limitele termenului pentru care salariatul a fost delegat.

Ziua plecării în deplasare se consideră ziua plecării cu trenul, transportul aerian, auto sau alt mijloc de transport din locul permanent de lucru al delegatului, iar ziua sosirii – ziua sosirii mijlocului de transport menţionat la locul permanent de lucru. În cazul plecării mijlocului de transport pînă la ora 24 inclusiv, ziua plecării în deplasare se consideră ziua curentă, iar de la ora 0 şi mai tîrziu – ziua următoare. Dacă gara, debarcaderul, aerogara se află în afara localităţii, se ia în considerare timpul necesar pentru călătoria pînă la gară, debarcader, aerogară.

În acelaşi mod se determină şi ziua sosirii salariatului la locul permanent de muncă.

V. REGIMUL TIMPULUI DE LUCRU ÎN DEPLASARE

12. Asupra salariaţilor aflaţi în deplasare se extinde regimul timpului de lucru şi de odihnă al acelor entităţi în care ei sînt delegaţi. La întoarcerea din deplasare, în locul zilelor de odihnă nefolosite în timpul deplasării, acestora nu li se acordă alte zile de odihnă.

Dacă salariatul este delegat pentru a lucra şi în zilele de odihnă sau sărbătoare nelucrătoare, compensarea pentru lucrul în aceste zile se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În cazul în care, conform ordinului conducătorului, salariatul pleacă în deplasare în zi de odihnă sau sărbătoare nelucrătoare, la întoarcerea din deplasare acestuia i se acordă, în modul stabilit, o altă zi de odihnă.

Chestiunea ce ţine de prezentarea la lucru în ziua plecării în deplasare sau în ziua sosirii se soluţionează de comun acord cu conducătorul.

24 noiembrie 2023