Denigrirea reputatiei companiei

29 aprilie 2022 21

Buna ziua. Doua persoane juridice au incheiat un contract de colaborare si Prestatorul nu si-a onorat la timp obligatiile, invocand forta majora. Beneficiarul a trimis o somatie cu pretentie de neexecutare si solicitare de returnare a avansului. Contractul prevede in felul urmator:
”6.1 Nerespectarea condițiilor prezentului Contract, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor părților atrage răspundere civilă. Excepție fac circumstanțe de forță majoră, cu condiția că partea care a intrat în forță majoră să notifice în formă scrisă a doua parte în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la apariția acesteia.
...
6.3. Disputele dintre părți vor fi soluționate pașnic, iar dacă litigiul nu poate fi soluționat în mod pașnic în termen de 30 de zile lucrătoare, părțile vor apela la instanța de judecată.”
Deci, chiar daca Prestatorul e gata sa returneze banii si raspunde la somatie, Beneficiarul are dreptul sa face postari pe profilurile companiei cu jigniri bazate mai mult pe emotii, scrise in acelasi moment cand a fost trimisa somatia, fara a primi un raspuns oficial de la compania Prestatorului? Care sunt argumentele Beneficiarului in acest caz pentru a publica informatii denigratoare, dacă Prestatorul este gata să returneze banii achitați cu titlu de avans?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Alte contravenţii
  • Dreptul afacerilor

HRISTOS A INVIAT Mihail! Nu este in drept nici o persoana sa dinigreze pe alta, acest fapt este protejat de lege. In caz contrar vorbim de un litigiu pe caz de prejudiciu adus drepturilor personal nepatrimoniale. Pentru a evita instanta de judecata in caz ca aveti de gind sa inaintati... mai detaliat in judecata, va recomand sa va adresati la mediator. Ma puteti apela la nr. de mobil: 069049267. Succese!

3 mai 2022