Buna ziua. Vreau sa divorțez. Avem 2 copii minori, o casă pe care am mostenit-o de la părinți si un apartament procurat in credit. Intrebarea mea este: pot depune cerere de divort, daca soțul este peste hotare? El poate pretinde la o parte din casa mea moștenită de la părinți? Mentionez ca am primit moștenirea când eram deja căsătoriți. Mersi!
Vitalie Onofrei
Buna ziua
Daca nu sunt pretenții, divorțul se poate face in prezența ambilor soți la Starea Civilă.
Contrar, prin instanță se va divorța.
Bunurile obținute cu titlu gratuit adică moștenit nu se supune partajului.
Se va partaja doar bunul procurat în credit, fiind partajate atit apartamentul cit și obligațiile de plată, sau se atribuie... mai detaliat integral unuia dintre soț.
Combinații sunt diferite, in dependenta de dorințe.
Articolul 25. Împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor
(1) Împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor poate fi făcută atît în timpul căsătoriei, cît şi după desfacerea ei, la cererea oricăruia dintre soţi.
(2) Proprietatea în devălmăşie poate fi împărţită în baza acordului dintre soţi.
(3) În caz de neînţelegere, determinarea cotei-părţi a fiecărui soţ în proprietatea în devălmăşie, precum şi împărţirea acesteia în natură, se face pe cale judecătorească.
(4) La împărţirea proprietăţii în devălmăşie, instanţa judecătorească, la cererea soţilor, stabileşte bunurile ce urmează să fie transmise fiecăruia dintre ei. Dacă unuia dintre soţi îi sînt transmise bunuri care depăşesc cota ce-i revine, celuilalt soţ i se poate stabili o compensaţie bănească sau de altă natură.
(5) Bunurile procurate pentru copiii minori (îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şcolare, instrumente muzicale, jucării etc.) se transmit gratuit soţului împreună cu care locuiesc copiii.
(6) Depunerile făcute de soţi pe numele copiilor lor minori sînt proprietate a copiilor şi nu se iau în considerare la partaj.
(7) Dacă bunurile comune au fost împărţite în timpul căsătoriei, acestea devin bunuri personale ale soţilor, iar bunurile care nu au fost împărţite, precum şi bunurile dobîndite ulterior de către soţi, sînt proprietate în devălmăşie a acestora.
(8) Pentru împărţirea bunurilor proprietate în devălmăşie a soţilor a căror căsătorie a fost desfăcută, se stabileşte un termen de prescripţie de 3 ani.