Cum pot proceda in cazul in care am in tara o masina cu numere straine si nu am scos-o din tara? Masina a fost desfacuta la piese demult si nu mai stiu cum sa procedez.
Cum concretizez intrebarea mea?
Dacă doriți să intrați în dialog cu juriștii pe întrebarea Dvs., puteți posta un comentariu propriu sub răspunsurile juriștilor. Pentru asta trebuie să intrați în profilul Dvs. de utilizator, urmând link-ul respectiv expediat de yAvo la email-ul Dvs.
Referitor la întrebarea dumneavoastră, atrageți atenția la art. 10, alin. (3/4) din Legea cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.
Acesta prevede că, în cazul în care mijlocul de transport nu a fost scos de pe teritoriul Republicii...mai detaliatMoldova în termenul stabilit de legislaţie, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative), organul vamal va încasa pentru mijloacele de transport ce se încadrează în termenul admisibil de exploatare – drepturile de import, iar în cazul în care acestea sunt prohibite, va percepe contravaloarea lor conform legislaţiei în vigoare.
Dacă organul vamal vă cere să scoateți mașina din țară, prezentați-le documentele care dovedesc că automobilul a fost vândut la piese.
Vasile Gavrilița
Bună, Vasile.
Referitor la întrebarea dumneavoastră, atrageți atenția la art. 10, alin. (3/4) din Legea cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.
Acesta prevede că, în cazul în care mijlocul de transport nu a fost scos de pe teritoriul Republicii... mai detaliat Moldova în termenul stabilit de legislaţie, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative), organul vamal va încasa pentru mijloacele de transport ce se încadrează în termenul admisibil de exploatare – drepturile de import, iar în cazul în care acestea sunt prohibite, va percepe contravaloarea lor conform legislaţiei în vigoare.
Dacă organul vamal vă cere să scoateți mașina din țară, prezentați-le documentele care dovedesc că automobilul a fost vândut la piese.
O zi bună.