Prostituția - faptă contravențională?

11 ianuarie 2023 48

Buna ziua. Începând cu ce an prostituția este calificată în Republica Moldova ca faptă contravenționala, și nu penală?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Serghei Marciuc
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Contravenţii rutiere
  • Dreptul afacerilor

Bună ziua Anonim.
În RM prostituţia a fost incriminată ca infracţiune în
CODUL PENAL Nr. 41 din 24-03-1961 la Articolul 105 prim care prevedea:
Practicarea prostituţiei

Practicarea prostituţiei după aplicarea a cel puţin două sancţiuni administrative –

se pedepseşte cu privaţiune de libertate de la şase luni la un an sau cu o... mai detaliat amendă de la cinci sute la una mie salarii minime.

Odată cu intrarea în vigoare a CODULUI PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985 din 18-04-2002, prostituţia nu mai constituia o infracţiune, fiind considerată contravenţie prevăzută în Codul cu privire la contravenţiile administrative Nr. 47 din 29-03-1985 la Articolul 171prim
Practicarea prostituţiei

Practicarea prostituţiei -

atrage după sine aplicarea unei amenzi de la cincizeci la şaptezeci şi cinci de unităţi convenţionale sau arest administrativ de pînă la douăzeci de zile.

Aceleaşi acţiuni, săvîrşite a două oara în decursul unui an după aplicarea sancţiunii administrative, - atrag după sine aplicarea unei amenzi de la şaptezeci şi cinci la una sută unităţi convenţionale sau arest administrativ de pînă la treizeci de zile.
Actualmente CODUL CONTRAVENŢIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 218 din 24-10-2008 la art 89 prevede :
Articolul 89. Practicarea prostituţiei

(1) Practicarea prostituţiei, adică satisfacerea dorinţei sexuale a unei persoane prin orice metodă şi/sau mijloace, contra plată,

se sancţionează cu amendă de la 14 la 26 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 10 la 20 de ore.

(2) Beneficierea de serviciile indicate la alin.(1) în schimbul oferirii sau promisiunii de a oferi recompensă persoanei care prestează asemenea servicii

se sancţionează cu amendă de la 36 la 48 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.

12 ianuarie 2023