Bună ziua. Vă rog frumos să-mi spuneți cu cât îmi va fi redusă pedeapsa prin amnistie, dacă la momentul săvârșirii infracțiunii am avut vârsta de 20 de ani și am fost condamnat în temeiul art. 145 alin. 2 CP la 13 ani de închisoare?
Cum concretizez intrebarea mea?
Dacă doriți să intrați în dialog cu juriștii pe întrebarea Dvs., puteți posta un comentariu propriu sub răspunsurile juriștilor. Pentru asta trebuie să intrați în profilul Dvs. de utilizator, urmând link-ul respectiv expediat de yAvo la email-ul Dvs.
Bună. Legea 243 din 24-12-2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova prevede următoarele:
Prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și inculpate, precum și persoanelor condamnate, care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei, al perioadei de probațiune sau al...mai detaliattermenului de probă și sunt evaluate psihologic ca prezentând risc de recidivă mediu sau redus.
Art. 7. – (1) Persoanei condamnate la data intrării în vigoare a prezentei legi, căreia nu i se pot aplica prevederile art. 4–6 i se reduce termenul de pedeapsă sau i se comută pedeapsa după cum urmează:
e) cu o treime, dacă, la data comiterii infracțiunii, persoana condamnată avea vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani.
Noroc Sergiu, la celea menționate de colega mea d-na Tatiana, eu te orientezi, că o 1/3 constitue 4 ani și 4 luni. Eu îț prezint tabelul pentru deținuți pTabel 1 Temenii de detenție
Ani 1/3 1/2 2/3
1 ani 4 luni 6 luni 8 luni
2 ani 8 luni 1 an 1 an 4 luni
3 ani 1 an 1 an 6 luni 2...mai detaliatani
4 ani 1 an 4 luni 2 ani 2 ani 8 luni
5 ani 1 an 8 luni 2 ani 6 luni 3 ani 4 luni
6 ani 2 ani 3 ani 4 ani
7 ani 2 ani 4 luni 3 ani 6 luni 4 ani 8 luni
8 ani 2 ani 8 luni 4 ani 5 ani 4 luni
9 ani 3 ani 4 ani 6 luni 6 ani
10 ani 3 ani 4 luni 5 ani 6 ani 8 luni
11 ani 3 ani 8 luni 5 ani 6 luni 7 ani 4 luni
12 ani 4 ani 6 ani 8 ani
13 ani 4 ani 4 luni 6 ani 6 luni 8 ani 8 luni
14 ani 4 ani 8 luni 7 ani 9 ani 4 luni
15 ani 5 ani 7 ani 6 luni 10 ani
16 ani 5 ani 4 luni 8 ani 10 ani 8 luni
17 ani 5 ani 8 luni 8 ani 6 luni 11 ani 4 luni
18 ani 6 ani 9 ani 12 ani
19 ani 6 ani 4 luni 9 ani 6 luni 12 ani 8 luni
20 ani 6 ani 8 luni 10 ani 13 ani 4 luni
21 ani 7 ani 10 ani 6 luni 14 ani
22 ani 7 ani 4 luni 11 ani 14 ani 8 luni
23 ani 7 ani 8 luni 11 ani 6 luni 15 ani 8 luni
24 ani 8 ani 12 ani 16 ani
25 ani 8 ani 4 luni 12 ani 6 luni 16 ani 8 luni
Tatiana Scobiola
Bună. Legea 243 din 24-12-2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova prevede următoarele:
Prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și inculpate, precum și persoanelor condamnate, care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei, al perioadei de probațiune sau al... mai detaliat termenului de probă și sunt evaluate psihologic ca prezentând risc de recidivă mediu sau redus.
Art. 7. – (1) Persoanei condamnate la data intrării în vigoare a prezentei legi, căreia nu i se pot aplica prevederile art. 4–6 i se reduce termenul de pedeapsă sau i se comută pedeapsa după cum urmează:
e) cu o treime, dacă, la data comiterii infracțiunii, persoana condamnată avea vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani.