Controale politia economica

6 ianuarie 2018 18

Poliția economică a efectuat un control în incinta sediului persoanei juridice, însă în actul de delegație nu era indicat denumirea/sediul respectivei persoane. În aceeași zi au fost supuși controlului mai mulți agenți economici care prestează servicii similare. În urma controalelor au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Este posibil efectuarea controalelor inopinate fără a se indica expres denumirea persoanei la care se efectuează? Mersi anticipat.

Comentariile juriștilor 2

Descărcaţi discuția
Mihai Guțu
  • Avocat-stagiar
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii

Urmează să analizați prevederile din Legea cu privire la controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător Nr. 131 din 08.06.2012, în care sunt reglementate aceste aspecte.

Drept urmare în cazul contraolelor inopinate, sunt aplicabile prevederile Art. 19 în care se menționează că organul de control poate decide efectuarea controalelor... mai detaliat inopinate asupra unei persoane, în baza evaluării riscurilor, precum şi poate emite inspectorului delegaţie de control, doar atunci cînd există o nota de motivare pentru inițierea controlului inopinat în temeiul alin. (1) pct. 2), care va conține analiza și argumentarea necesară privind întrunirea condițiilor stabilite la punctul în cauză. În cadrul notei se va argumenta necesitatea intervenției prin expunerea în detaliu a circumstanțelor și informației ce stau la baza concluziilor și acțiunilor organului de control, posibilele încălcări ce rezultă din informația și probele deținute pînă la inițierea controlului și estimarea rezonabilă a pericolului și consecințelor în cazul neintervenției organului de control.


Procedura de control prevede că în cazul controalelor inopinate se întocmește delegația de control, în temeiul art. 19, precum și nota de motivare aferentă. La delegația pentru controale inopinate se anexează nota de motivare în baza căreia a fost emisă delegația, astfel încît persoana care urmează a fi supusă controlului să poată lua cunoștință de nota în cauză.

Dreptul de a începe controlul este condiționat de existența probelor care demonstrează prezenţa unuia sau mai multor temeiuri dintre cele specificate la art. 19, în cazul controalelor inopinate (în cazuri expres stabilite de legea specială și dacă este necesar pentru metoda de control aleasă, inspectorii pot să își dezvăluie identitatea și să înmîneze exemplarul delegației de control după efectuarea controlului, însă pînă la completarea și semnarea procesului-verbal de control. Despre posibilitatea de înmînare ulterioară a delegației de control se face o mențiune expresă în textul delegației pînă la aprobarea acesteia de către conducătorul organului de control).


Referitor la necesitatea indicării denumirei persoanei, Art. 19 din prezenta lege prevede că organul de control poate decide efectuarea controalelor inopinate "asupra unei persoane", precum și faptul că controalele inopinate nu pot fi desfăşurate în baza informaţiilor neverificate şi/sau provenite dintr-o sursă anonimă. Ceea ce indică asupra faptului că entitatea supusă controlului ar fi trebuit să fie identificată sau cel puțin să fie identificabilă (ex. întreprinderile ce comercializează produse/ oferă servicii în incinta centrului comercial X).

Un aspect important cu referire la contraolele inopinate în baza delagațiilor de control ține de:
- Existența unor inforamții ce provin de la anumite surse care pot fi identificate;
- Existenţa probelor care demonstrează prezenţa unuia sau mai multor temeiuri dintre cele specificate la art. 19;
- Existența notei de motivare pentru inițierea controlului inopinat. În cadrul notei se va argumenta necesitatea intervenției prin expunerea în detaliu a circumstanțelor și informației ce stau la baza concluziilor și acțiunilor organului de control, posibilele încălcări ce rezultă din informația și probele deținute pînă la inițierea controlului și estimarea rezonabilă a pericolului și consecințelor în cazul neintervenției organului de control;
-În cadrul controlului inopinat pot fi supuse controlului doar aspectele care au servit ca temei pentru inițierea controlului;
- Persoana care urmează a fi supusă controlului să poată lua cunoștință de nota în cauză;

Drept urmare rezultatele controlului vor fi declarate nule şi nu vor putea servi drept temei pentru executarea prescripţiei privind înlăturarea încălcărilor şi/sau pentru aplicarea sancţiunilor respective în cazul în care controlul a fost efectuat de organul de control şi/sau de colaboratorii acestuia cu încălcarea prevederilor prezentei legi.
Nulitatea rezultatelor controlului se stabileşte, la cererea persoanei interesate, de către organul care a efectuat controlul sau de către instanţa de judecată.

http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=344613&lang=1

7 ianuarie 2018
Alexandru Ţurcan
  • Avocat
  • Dreptul afacerilor

Cititi mai multe aici: http://controale.md

7 ianuarie 2018