Buna ziua. In cateva luni trebuie sa nasc. Cand a aflat ca sunt insarcinata, tatal copilului a zis ca acesta nu este copilul lui si ne-am certat. El a plecat peste hotare si a rupt orice legatura cu mine, chiar daca stia ca as avea nevoie de bani pe timpul sarcinii. Dupa un timp a revenit, ne-am impacat, dar tot nu a vrut sa ma sustina financiar in legatura cu sarcina (investigatii medicale, medicamente etc.). In final, iar ne-am certat. Am decis ca atunci cand se va naste copilul, sa nu-l indic pe tatal acestuia in certificatul de nastere. Care pot fi urmarile daca nu il voi inscrie ca tata si nu ii voi oferi dreptul sa se vada cu copilul?
Andrei Domenco
Bună ziua,
În acest caz, atâta timp cât presupusul tată nu este indicat in certificatul de naștere a copilului el se prezuma ca nu este tatăl copilului și nu are nici un drept și nici o obligație asupra lui.
Presupusul tatăl are la dispoziție un an din momentul în care credea... mai detaliat ca poate fi tatăl copilului sa înainteze o acțiunea in judecată pentru constatarea paternității l sau la caz Dvs sa înaintați o astfel de acțiune pentru a demonstra paternitatea acestuia și pentru a putea ulterior solicita exercitarea obligațiilor parintesti din partea ultimului.