Cum să lucrez în cadrul legal dacă sunt freelancer în prestări servicii digitale?

3 iulie 2020 11

Bună! Sunt freelancer în domeniul serviciilor digitale - creare site-uri, design web, publicitate online etc. Aș vrea să lucrez în cadrul legal. Care este cea mai comodă metodă pentru asta? Conform legii, din câte înțeleg, nu se poate de obținut patentă pentru acest domeniu. Ar fi probabil cea mai simplă soluție. Să deschid SRL, cu contabil, raporarte fiscale și încă 100 de chițibușuri, mi se pare foarte complicat. Mai ales că eu lucrez singur și nu am venituri foarte mari. Căutând info pe site-urile FISC și ASP, te întuneci și-ți trece cheful să plătești impozite. Sper să găsesc aici un răspuns. Mulțumesc anticipat!

Comentariile juriștilor 2

Descărcaţi discuția
  • Jurisconsult
  • Dreptul afacerilor
  • Dreptul civil
  • Dreptul imobiliar

Buna ziua Eugeniu,

Puteți deschide o Întreprindere Individuala, e mai simpla din punct de vedere juridic, contabil și fiscal.

3 iulie 2020
Igor Brinișter
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii
  • Alte contravenţii

Buna Eugeniu!

Pentru mai multe detalii consultați Legea Nr. 77 din 21.04.2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei.
Link (lege): http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=365261&lang=1

Atrageți atenția la prevederile articolului 15 alineatele (1) și (2) și consultați suplimentar un specialist în contabilitate sau după cum am recomandat anterior depuneți o interpelare la Serviciul Fiscal de Stat... mai detaliat sau chiar mergeți la o consultație, de care veți beneficia gratuit. Nu ezitați să beneficiați de aceasta.

De asemenea, ați putea vedea și Hotărârea Guvernului Nr. 1144 din 20.12.2017cu privire la crearea parcului pentru tehnologia informaţiei „Moldova IT park”
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=373500

Cât privește diferența între formele juridico-organizatorice a activității economice: „Întreprindere Individuală” și „Societate cu Răspundere Limitată”, caracterele ce diferențiază esențial aceste 2 tipuri se referă la următoarele:
1. Întreprinderea Individuală:
- are statut de persoană fizică
- fondatorul ÎI răspunde nelimitat, cu întreg patrimoniul său personal pentru obligațiile ÎI

2. Societatea cu Răspundere Limitată
- are statut de persoană juridică
- fondatorii răspund față de societate în limita aportului la capitalul statutar.

Conform art. 370 din Codul fiscal, fiind rezident al parcului pentru tehnologia informației achitați un impozit unic de 7% din venitul din vânzări.
Totuși, legislația fiscală stabilește anumite criterii în care trebuie să vă încadrați motiv pentru care, este bine să vă adresați la Serviciul Fiscal de Stat pentru o consultație verbală care este gratuită după cum am spus mai sus.


Succes.

3 iulie 2020