De la ce tonaj trebuie cetificat de competenta?

6 aprilie 2017 13

De la ce tonaj trebuie cetificat de competenta? La conducerea caror vehicule se recomanda cetificatul?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Alexandr Tuceac
  • Avocat
  • Dreptul muncii
  • Dreptul afacerilor
  • Dreptul civil

Gheorge,

din 15 septembrie 2014, a intrat în vigoare Codul Transporturilor Rutiere nr. 150 din 17.07.2014, care prevede că toți șoferii care efectuează transportarea mărfurilor, fie pe teritoriul R. Moldova, fie peste hotare – trebuie să dispună de ”Certificat de competenţă profesională”.

Codul Transporturilor Rutiere prevede următoarele cazuri:

Pentru a putea practica activitatea... mai detaliat de conducător auto în transportul rutier contra cost, persoana solicitantă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să posede permis de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte vehiculul rutier, eliberat de organele competente ale Republicii Moldova, şi o vechime în muncă de 3 ani în calitate de conducător auto;
b) SĂ DEŢINĂ CERTIFICAT DE COMPETENŢĂ PROFESIONALĂ, valabil;
c) să facă dovada că este angajat al operatorului de transport rutier;
d) să fie apt din punct de vedere medical şi psihofiziologic.

Pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic naţional, operatorul de transport rutier trebuie să deţină, în mod obligatoriu, la bordul vehiculului rutier:
a) copia conformă a licenţei de transport rutier, în original;
b) scrisoarea de trăsură;
c) CERTIFICATUL DE COMPETENŢĂ PROFESIONALĂ AL CONDUCĂTORULUI AUTO, valabil.

Pentru a efectua transport rutier de mărfuri în cont propriu întreprinderea trebuie să deţină la bordul vehiculului rutier:
a) copia declaraţiei informative tip;
b) scrisoarea de transport (CMR) pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu în trafic internaţional;
c) CERTIFICATUL DE COMPETENŢĂ PROFESIONALĂ AL CONDUCĂTORULUI AUTO, valabil;

Pentru a efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic internaţional, operatorul de transport rutier trebuie să deţină la bordul vehiculului rutier:
a) copia conformă a licenţei de transport rutier, în original;
b) scrisoarea de transport (CMR), prevăzută de Convenţia referitoare la Contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (Convenţia CMR), la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1318-XII din 2 martie 1993;
c) CERTIFICATUL DE COMPETENŢĂ PROFESIONALĂ AL CONDUCĂTORULUI AUTO, valabil, pentru transport rutier de mărfuri în trafic internaţional;
d) autorizaţiile internaţionale unitare bilaterale sau multilaterale de transport rutier de mărfuri, în cazul în care acordurile internaţionale prevăd obligativitatea acestora.

7 aprilie 2017