Cum să scot salariul dintr-o companie care intră în proces de insolvabilitate?

19 февраля 2023 57

Bună ziua. Activez de mai mulți ani într-o companie de construcții ca specialist în social media. În ultimul an, angajatorul avea restanțe la plata salariului, invocând situația financiară dificilă. Acum am aflat din altă parte că compania urmează să intre în insolvabilitate, iar eu să rămân cu salariul neachitat pe un an de zile. În plus, nu am fost înștiințat despre schimbarea/desfacerea contractului. Am primit declarația fiscală unde este indicată o sumă care chipurile mi-a fost achitată (venit), însă eu nu am primit decât o mică parte din acea sumă. Angajatorul nu răspunde pentru a oferi detalii. Cine mă poate ajuta? Sunt gata să achit pentru consultație. Ce scenarii posibile există? Vreau să cer concediu parental și de îngrijire a copilului și înțeleg că îmi strică asta toată baza de calcul. Este posibil de făcut cumva să se ia baza de calcul pe mediul lucrat? Nu e vina mea că angajatorul nu a avut bani să-mi achite salariul anume acest an. Eu am achitat foarte multe contribuții de-a lungul vieții, iar dacă în ultimul an nu au achitat rezultă că nu merit să primesc nimic pentru îngrijirea copilului? Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri.

Комментарии юристов 6

Descărcaţi discuția
Tatiana Scobiola
  • Адвокат
  • Гражданское право
  • Трудовое право
  • Семейное право
  • Иные правонарушения
  • Иные отрасли


Bună ziua, Alexandru.
Trebuie să înaintați o cerere de chemare în judecată privind încasarea plăților salariale
restante.
Mai apoi, chiar dacă intră în insolvabilitate, creanța Dvs va fi recuperată cu prioritate în raport cu creanțele celorlați creditori.

Articolul 43. Modul de executare a creanţelor chirografare şi a cheltuielilor masei debitoare
(1) Din masa debitoare se... mai detaliat acoperă în primul rînd cheltuielile procesului de insolvabilitate şi obligaţiile masei debitoare.

(2) Creanţele chirografare se împart în ranguri şi se plătesc în următoarea consecutivitate:

1) creanţele din dăunarea sănătăţii sau din cauzarea morţii. Capitalizarea acestor creanţe se face conform Legii nr. 123-XIV din 30 iulie 1998 cu privire la capitalizarea plăţilor periodice;

2) creanțele salariale față de angajați, cu excepția persoanelor indicate la art. 247, și remunerația datorată pentru operele de serviciu create;

3) creanțele rezultate din creditele, împrumuturile și garanțiile de stat interne și externe acordate de către Ministerul Finanțelor (capitalul, dobânda, comisioanele contractuale), impozitele și alte plăți obligatorii către bugetul public național;

4) creanţele de restituire (achitare) a datoriilor faţă de rezervele de stat și de mobilizare;

5) alte creanţe chirografare care nu sînt de rang inferior;

6) creanţele chirografare de rang inferior care au următoarele clase:

a) dobînda la creanţele creditorilor chirografari calculată după intentarea procesului;

b) amenzile, penalitățile și alte sancțiuni pentru neexecutarea obligațiilor;

c) creanţele din prestaţiile gratuite ale debitorului;

d) creanțele rezultate din împrumuturile unui asociat, acționar sau membru al debitorului ori ale persoanelor afiliate;

e) creanţele salariale ale persoanelor indicate la art. 247.

(3) Creanţele chirografare se execută conform rangului acestora. Creanţele următorului rang se execută numai după executarea în totalitate a creanţelor rangului precedent. În caz de insuficienţă a masei debitoare, distribuirea bunurilor în cadrul aceluiaşi rang se efectuează proporţional.

20 февраля 2023
Tatiana Scobiola
  • Адвокат
  • Гражданское право
  • Трудовое право
  • Семейное право
  • Иные правонарушения
  • Иные отрасли

Referitor la circumstanțele legate de salariu și concediu, este necesar de a analiza actele pe care le dețineți.

Începînd cu 01.10.2022 pentru copii cu vârsta de până la 2 ani se acordă indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, indiferent de statutul părintelui (persoană asigurată/neasigurată) (1000 lei... mai detaliat lunar).

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani se acordă pentru fiecare copil din data naşterii copilului.

La cerere, opțional, unuia dintre reprezentanții legali ai copilului, care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, indiferent dacă aceștia desfășoară sau nu activitate.

20 февраля 2023

Mulțumesc tare mult pentru răspuns, și dacă eu am avut venit în paralel ele nu pot fi luate? în sens pentru îngrijirea copilului pentru persoane asigurate(respectiv am avut venit mai mare de 1000 de lei) și soția care nu a avut venit să i-a de îngrijire a copilului ca persoană... mai detaliat neasigurată(ea se ocupă nemijlocit de îngrijire) sau este vorba de SAU UNA SAU ALTA?

20 февраля 2023

dna Tatiana cât mă costă ca și finanțe o chemare în judecată cu privire la neachitarea salariatului, și se face această procedură fără prezența mea fizică cumva?? încă o dată mulțumesc pentru timpul dvs.

20 февраля 2023
Tatiana Scobiola
  • Адвокат
  • Гражданское право
  • Трудовое право
  • Семейное право
  • Иные правонарушения
  • Иные отрасли

Baza de calcul al indemnizației de asigurări sociale o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii nașterii copilului, venit din care, la data stabilirii indemnizației, au fost calculate şi plătite contribuţii. calendaristice ale concediului prenatal se substituie cu același număr de luni calendaristice imediat... mai detaliat premergătoare perioadei incluse în calcul.
(5) În cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unitățile în unele și aceleași luni calendaristice sau în toate lunile din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul, aceste luni se substituie cu același număr de luni calendaristice consecutive imediat premergătoare perioadei incluse în calcul în care s-a realizat venit asigurat. Perioada de substituire este de cel mult 36 de luni calendaristice consecutive.

(6) În cazul în care asiguratul pe parcursul celor 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului asigurat nu a realizat venit asigurat din motiv de concediu de maternitate şi/sau concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, cuantumul indemnizaţiei de maternitate şi al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se stabileşte din baza de calcul în al cărei temei s-au calculat aceste indemnizaţii pentru copilul precedent, inclusiv în cazul în care a beneficiat de anumite plăţi unice pe parcursul acestor concedii.

Articolul 181. Indemnizația paternală
(1) Dreptul la indemnizaţie paternală pentru îngrijirea copilului nou-născut se acordă tatălui asigurat în sistemul public de asigurări sociale, angajat în baza contractului individual de muncă sau aflat în raport de serviciu în baza actului administrativ, precum și liber-profesionistului ce practică activitate în sectorul justiției, cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova.
(2) Condiţiile de stabilire a indemnizaţiei paternale:

a) tatălui copilului nou-născut i s-a acordat, la cerere, concediu paternal la toate unitățile în care desfășoară activități în primele 12 luni de la data nașterii copilului;

b) tatăl copilului nou-născut a solicitat stabilirea indemnizaţiei paternale în termen de 12 luni de la data nașterii copilului;

c) tatăl copilului nou-născut a realizat un venit asigurat în ultimele 3 luni premergătoare lunii naşterii copilului.

20 февраля 2023
Tatiana Scobiola
  • Адвокат
  • Гражданское право
  • Трудовое право
  • Семейное право
  • Иные правонарушения
  • Иные отрасли

Îmi puteți lăsa un mesaj pe e-mail:
scobiola97@mail.ru
și acolo vă zic detaliile.

20 февраля 2023