Delimitare hotar teren aferent casei de locuit

4 октября 2019 25

După o lipsă de la domiciliu, care a durat 4 zile, am depistat că unul dintre vecini a demolat gardul de hotar care delimita teritoriile gospodăriilor noastre și a inițiat construcția unui nou gard. Analizând lucrările de construcție, aflate în curs, am stabilit că noua construcție a gardului nu respectă hotarul existent până la acel moment, fapt pentru care am solicitat explicații lucrătorilor și respectiv vecinului. Drept răspuns, mi-a fost comunicat (verbal), precum că în perioada cât am lipsit au fost executate careva lucrări cadastrale la nivel de teren și respectiv, conform unui oarecare act administrativ emis (nu cunosc de către cine) ar fi fost stabilit acest presupus nou hotar, care limitează din suprafața terenului, care îmi aparține cu drept de proprietate privată.
Prin urmare, am depus o sesizare în adresa Primăriei, solicitând clarificarea situației. Deplasându-se în teren, responsabilii primăriei au discutat cu vecinul inițiator al construcției, care a reafirmat cele comunicate anterior în adresa mea, fără prezentarea actelor confirmative. În această ordine de idei, au solicitat verbal întreruperea lucrărilor în cauză, comunicându-mi că urmează să fiu informat despre detaliile lucrărilor cadastrale executate, precum și referitor la aspectele legale ce țin de situația creată.
De asemenea în discuții mai puțin oficiale cu reprezentanții primăriei mi s-a spus ca – „de fapt terenul nu ar fi proprietatea mea în pofida titlului de proprietate pe care îl dețin”, precum că în virtutea prevederilor unor oarecare acte normative trebuia să întreprind acțiuni suplimentare. Presupun că a fost o formulare eronată din partea funcționarilor, deși nu exclud că sub aspect cadastral s-ar impune oarecare acțiuni din partea mea.
În situația în care am dubii referitor la legalitatea acțiunilor întreprinse și actelor posibil emise vă rog mult să mă ajutați în ce privește anumite aspecte:
- Cine efectuează lucrări de delimitare a hotarelor dintre gospodării? Oficiul Cadastral Teritorial sau funcționarii din cadrul Primăriei, pentru că persoanele cu care am discutat se încurcă în declarații?
- Cărui organ este nevoie să mă adresez pentru a solicita verificarea eventualelor lucrări cadastrale efectuate și a actelor emise?
- Există circumstanțe care oferă posibilitatea efectuării lucrărilor cadastrale fără informarea proprietarilor terenurilor adiacente? În caz negativ, sunt lucrările cadastrale efectuate lovite de nulitate?
- Este nevoie de autorizație pentru construcția unui gard capital ?
- Afirmația - „de fapt terenul nu ar fi proprietatea mea în pofida titlului de proprietate pe care îl dețin”, ar avea o oarecare logică în circumstanțele pe care le-am descris și o bază legală? În caz afirmativ, unde pot găsi aceste prevederi ?
- Analizând elementele descrise și în lipsa unor informații concrete situația dată prezintă acțiuni cu caracter penal din partea vecinului și anume încălcarea prevederilor Codului Penal al RM art. 193 - Tulburarea de posesie - Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia cu aplicarea violenței sau cu amenințarea aplicării violenței ori prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar
- Ce acțiuni sugerați să întreprind pentru a stopa lucrările și a determina vecinul să respecte hotarul anterior ?
Mulțumesc anticipat.

Jurist comments 2

Download discussion
Igor Brinișter
  • Адвокат
  • Гражданское право
  • Семейное право
  • Право недвижимости
  • Экономическое право
  • Иные отрасли
  • Трудовое право
  • Иные правонарушения

Buna!

Mai jos vedeți prevederile Codului civil referitor la dreptul de vecinătate:
Articolul 586. Obligaţia de respect reciproc
Proprietarii terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate, pe lîngă respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege, trebuie să se respecte reciproc. Se consideră vecin orice... mai detaliat teren sau alt bun imobil de unde se pot produce influenţe reciproce.
Articolul 587. Influenţa vecină admisibilă
(1) Proprietarul terenului sau al unui alt bun imobil nu poate interzice influenţa pe care o exercită asupra bunului său gazul, aburul, mirosul, funinginea, fumul, zgomotul, căldura, vibraţia sau o altă influenţă similară provenită din terenul vecin dacă nu împiedică proprietarul în folosirea bunului sau dacă încalcă nesemnificativ dreptul acestuia.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi în cazul în care influenţa este considerabilă, dar este produsă de folosirea obişnuită a unui alt teren şi nu poate fi înlăturată prin măsuri justificate economic. Dacă este obligat să suporte o asemenea influenţă şi dacă aceasta depăşeşte folosirea recunoscută obişnuită în localitatea respectivă şi limitele economice admisibile, proprietarul poate cere proprietarului de teren care cauzează influenţa o compensaţie corespunzătoare în formă bănească.
Articolul 588. Atentarea inadmisibilă
(1) Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său.
(2) Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege, demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident.
Articolul 589. Cererea de înlăturare a pericolului de prăbuşire
Dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său, proprietarul poate cere vecinului să ia măsurile necesare pentru prevenirea acestui pericol.
Articolul 590. Folosirea apelor
(1) Cursurile de apă şi pînza freatică din mai multe terenuri nu pot fi deviate sau manipulate de proprietarul oricărui teren astfel încît cantitatea sau calitatea apei să fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren.
(2) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea firească a apelor provenite de pe terenul superior.
(3) Dacă curgerea apei de pe terenul superior cauzează prejudicii terenului inferior, proprietarul acestuia din urmă poate cere autorizarea instanţei de judecată de a face pe terenul său lucrările necesare schimbării direcţiei apelor, suportînd toate cheltuielile aferente. La rîndul său, proprietarul terenului superior este obligat să nu efectueze nici o lucrare de natură să agraveze situaţia terenului inferior.
Articolul 591. Regulile speciale de folosire a apei
(1) Proprietarul terenului inferior nu poate împiedica curgerea provocată de proprietarul terenului superior sau de alte persoane, aşa cum este cazul apelor care ţîşnesc pe acest din urmă teren, datorită unor lucrări subterane întreprinse de proprietarul terenului superior, cazul apelor provenite din secarea terenurilor mlăştinoase, al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un şanţ.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), proprietarul terenului superior este obligat să aleagă calea şi mijloacele de scurgere care ar aduce prejudicii minime terenului inferior, rămînînd obligat la plata unei despăgubiri juste şi prealabile către proprietarul acestuia din urmă.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) nu se aplică atunci cînd pe terenul inferior se află o construcţie, împreună cu grădina şi curtea aferentă, sau un cimitir.
Articolul 592. Captarea apei
(1) Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale şi artificiale de care poate dispune în mod efectiv are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveran opus lucrări utile de captare a apei.
(2) Dispozițiile art. 591 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 593. Surplusul de apă
(1) Proprietarul căruia îi prisoseşte apa pentru necesităţile curente este obligat ca, în schimbul unei juste şi prealabile despăgubiri, să ofere acest surplus proprietarului care nu poate procura apa necesară terenului său decît cu o cheltuială excesivă.
(2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligaţia menţionată la alin.(1) pretinzînd că ar putea da surplusului de apă o altă destinaţie decît satisfacerea necesităţilor curente. El poate însă cere proprietarului aflat la nevoie despăgubiri suplimentare cu condiţia că va dovedi existenţa reală a destinaţiei pretinse.
Articolul 594. Conservarea drepturilor dobîndite ale proprietarului terenului inferior
(1) Proprietarul poate acorda orice întrebuinţare izvorului de pe terenul său cu condiţia de a nu aduce atingere drepturilor dobîndite de proprietarul terenului inferior.
(2) Proprietarul terenului pe care se află izvorul nu poate să-i schimbe cursul dacă prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităţi de apă pentru necesităţile curente.
Articolul 595. Picătura streşinii
Acoperişul trebuie să fie construit astfel încît apa, zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului.
Articolul 596. Fructele căzute
Fructele căzute din pomi sau arbuşti pe terenul vecin aparțin proprietarului acelui teren vecin.
Articolul 597. Rădăcinile şi ramurile de pe terenul vecin
(1) Proprietarul terenului poate să taie şi să-şi oprească rădăcinile de arbori şi de arbuşti care au pătruns la el de pe terenul vecin. Aceeaşi regulă se aplică şi ramurilor de arbori şi de arbuşti ce atîrnă de pe terenul vecin.
(2) Dreptul prevăzut la alin.(1) nu se acordă proprietarului în cazul în care rădăcinile şi ramurile nu împiedică folosirea terenului său.
Articolul 598. Distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii
(1) Orice construcție, lucrare sau plantație se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm față de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau regulamentul de urbanism, astfel încît să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.
(2) Arborii, cu excepţia celor mai mici de doi metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii, trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege, de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului, dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar.
(3) În caz de nerespectare a distanţei prevăzute la alin.(1) şi (2), proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară demolarea construcției sau scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor, plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate.
Articolul 599. Depăşirea hotarului terenului învecinat în cazul construcţiei
(1) Dacă proprietarul unui teren, cu ocazia ridicării unei construcţii, a construit dincolo de limita terenului său, fără a i se putea imputa premeditarea sau culpa gravă, vecinul trebuie să tolereze încălcarea hotarului dacă nu a obiectat pînă sau imediat după depăşirea limitei.
(2) Vecinul prejudiciat prin situaţia prevăzută la alin.(1) trebuie despăgubit cu o rentă în bani, plătită anual, cu anticipaţie.
(3) Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să-i achite preţul porţiunii de teren pe care s-a construit în schimbul transmiterii proprietăţii asupra acesteia.
Articolul 600. Accesul pe terenul altuia
(1) Orice proprietar este obligat ca, după primirea unui aviz scris sau verbal, să permită vecinului accesul pe teritoriul său, după caz, pentru efectuarea şi întreţinerea unei construcţii, plantaţii şi efectuarea unor alte lucrări pe terenul vecin.
(2) Proprietarul care este obligat să permită accesul pe teritoriul său are dreptul la compensarea prejudiciului cauzat doar prin acest fapt şi la restabilirea terenului în starea anterioară.
(3) În cazul în care, datorită unei forţe naturale sau forţe majore, un bun a pătruns pe un teren străin sau a fost transportat acolo, proprietarul terenului trebuie să permită căutarea şi ridicarea bunului, dacă nu a purces el însuşi la căutare sau nu-l restituie. Bunul continuă să aparţină proprietarului său, cu excepţia cazului cînd acesta renunţă la el. Proprietarul terenului poate cere ridicarea bunului străin şi aducerea terenului în situaţia anterioară.
(4) Proprietarul terenului care efectuează şi întreţine construcţii, plantaţii sau execută alte lucrări pe teritoriul său nu are dreptul să pericliteze terenul vecin sau să compromită trăinicia construcţiilor, lucrărilor sau plantaţiilor situate pe acesta.
Articolul 601. Trecerea prin proprietatea străină
(1) Dacă terenul este lipsit de comunicaţie prin orice cale de acces de folosinţă comună, conducte de alimentare cu apă, conducte de energie electrică, gaze, telecomunicaţii şi altele asemenea, proprietarul poate cere vecinilor să-i permită utilizarea terenurilor lor pentru instalarea comunicaţiei necesare.
(2) Trecerea urmează a se face în condiţii de natură să aducă o minimă atingere exercitării dreptului de proprietate asupra terenului. Vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire care, prin acordul părţilor, poate fi efectuată sub formă de plată unică.
(3) Despăgubirea datorată conform alin.(2) se dublează atunci cînd lipsa accesului este o urmare a faptei proprietarului care pretinde trecerea.
Articolul 602. Instalarea liniei de demarcare a hotarului
(1) Proprietarul de teren poate cere proprietarului de teren vecin să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat.
(2) Cheltuielile pentru demarcare se împart între vecini în mod egal dacă din raporturile existente între ei nu reiese altfel.
Articolul 603. Litigii privind hotarul
(1) Dacă în urma unei dispute este imposibilă determinarea hotarului adevărat, atunci pentru demarcare este decisivă posesiunea de fapt a vecinilor. Dacă posesiunea de fapt nu poate fi determinată, fiecărui teren îi este anexată o jumătate din porţiunea disputată.
(2) Dacă determinarea hotarului în conformitate cu prevederile alin.(1) duce la un rezultat ce contravine faptelor stabilite, în particular aduce atingere mărimii stabilite a terenului, hotarul se stabileşte, la cererea unei părţi, de către instanţa de judecată.

6 октября 2019

Mulțumesc mult.
Aș dori să precizez care ar fi sugestiile dvs în ce privește acțiunile care trebuie întreprinse de către proprietar pentru a soma vecinul să oprească lucrările și să revină la hotarul anterior ?
În cazul în care există un act de stabilire a hotarului emis la cererea vecinului, de către... mai detaliat Primărie, ce acțiuni se impun pentru a clarifica situația ?
Mulțumesc mult.

8 октября 2019