Intreprindere individuala impozite

21 июля 2020 5

Bună ziua. Am început sa prestez servicii de design pentru o companie franceza, care la moment nu este înregistrata în Moldova și, prin urmare, nu ma poate angaja. Compania respectiva imi cere sa ma înscriu la Camera de Comerț ca freelancer astfel incat sa fim in legalitate în ceea ce privește salariul. Din ceea ce am aflat, as putea sa ma înscriu ca Intreprindere Individuala. Întrebările mele sunt :
1. Este posibil sa ma înregistrez ca intreprindere individuala, având în vedere ca sunt angajata la un alt job în timpul săptămânii și prestez servicii de design doar în weekend?
2. Care este impozitul pe care ar trebui sa-l achita? Este corect daca voi achita impozitul ca persoana fizica, respectiv 12%?
3. Acest impozit achitat s-ar lua în calcul în cazul unei indemnizații?
4. De ce acte am nevoie și unde trebuie sa ma adresez pentru a inregistra întreprinderea individuala?
Va mulțumesc!

Jurist comments 1

Download discussion
  • Юрисконсульт
  • Экономическое право
  • Гражданское право
  • Право недвижимости

Buna ziua Sabrina,

Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual. Respectiv se aplica regulile de impozitare pentru persoanele fizice.

Reieșind din prevederile Codului fiscal, fondatorul Întreprinderii individuale va declara veniturile obținute pe parcursul perioadei fiscale în modul următor:
venitul impozabil... mai detaliat încasat din activitatea desfășurată în cadrul Întreprinderii individuale - în Darea de seamă fiscală unificată (forma UNIF14) sau Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) în dependență de numărul salariaților (art. 92 alin. (8)) sau art.83 lit. d));
venitul impozabil încasat din alte surse (angajat al altei întreprinderi în bază contractului individual de muncă, și/sau obține venit din prestarea serviciilor și/sau lucrărilor altor întreprinderi în baza contractelor încheiate din numele fondatorului,si nu a Întreprinderii individuale ș.a.) – în Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (forma CET15) aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.834 din 01.12.2015 (art. 83 alin.(2)).

Respectiv, venitul impozabil obținut din alte surse de venit, cu excepția activității în cadrul Întreprinderii individuale, va fi declarat de fondator obligatoriu în situația în care vor fi întrunite condițiile prevăzute la art. 83 alin.(2) din Codul fiscal și anume:
obţin venit impozabil din surse altele decît salariul, cu excepţia cazurilor în care obţin venituri impozabile doar din plăţile primite conform art.90, care depăşeşte suma scutirii personale de 10620 lei pe an, acordate conform art.33 alin.(1);
obţin venit impozabil sub formă de salariu, care depăşeşte suma de 31140 lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;
obţin venituri impozabile atît sub formă de salariu, cît şi din orice alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 31140 lei pe an;
obţin venit impozabil care depăşeşte suma de 31140 lei pe an doar din plăţile primite conform art.90;
direcţionează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget.

Înregistrarea Întreprinderii Individuale se face la ASP. Taxa este 1456 MDL.

Înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali, se efectuează în zi lucrătoare în termen de 24 de ore, care se calculează din ziua lucrătoare imediat următoare celei în care au fost prezentate documentele necesare înregistrării. Înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali, efectuată la cererea solicitantului poate fi efectuată în regim de urgenţă timp de 4 ore.

Pentru înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual, la structura teritorială a organului înregistrării de stat în a cărei rază de deservire se află domiciliul fondatorului, se depun următoarele documente:

cererea de înregistrare, conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat;
buletinul de identitate al fondatorului;
documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.
La înregistrarea de stat se verifică identitatea şi capacitatea de exerciţiu ale persoanei fizice.

Înregistrarea de stat a întreprinzătorului individual nu se admite în cazul în care:

persoana fizică este deja înregistrată în calitate de întreprinzător individual;
persoana respectivă este lipsită, prin hotărârea instanţei de judecată, de dreptul de a practica activitate de întreprinzător;
în cazul în care pe numele persoanei au fost înregistrate anterior întreprinderi care nu funcţionează şi care nu au fost lichidate în modul stabilit de lege sau care au datorii la bugetul public naţional

22 июля 2020