Accident în România cu implicarea a doi șoferi din Moldova

5 august 2022 17

Bună ziua. Soțul a avut un accident în România. Celălalt șofer implicat este la fel din Moldova. Într-o curbă, acesta a intrat direct în noi, nici măcar nu a frânat. Soțul avea viteză în jur de 100 de km/h. Avea camera la bord, dar când a venit poliția, a ascuns-o. După impact masina noastră sa rotit de 3 ori și a ajuns în parapet. Politia a venit după 3 ore de așteptat. Martori din mașină noastră nu sunt rude cu noi și au vrut sa dea declarații, dar poliția nu i-a ascultat. Au efectuat doar testul de alcoolemie, au făcut câteva poze și șoferii au plecat la inspectorat. Inițial, când a venit ambulanța (înaintea poliției), celălalt șofer a recunoscut că a intrat în noi, dar cum au venit rudele lui, deja și-a schimbat declarația și îl acuza pe soțul meu că e de vină. La poliție, a zis ca nu ține minte cum s-a întâmplat totul și că noi suntem vinovați că am tăiat colțul. Acest lucru nu este adevărat. Când poliția l-a rugat să deseneze schița accidentului, la fel a zis că nu ține minte și l-a ”ajutat” polițistul s-o facă. Poliția a ajuns la concluzia că, odată ce mașina noastră în urma accidentului a ajuns pe partea opusa a drumului, soțul este vinovat. În procesul-verbal au indicat că am intrat pe contrasens. Chiar dacă și celălalt șofer a depășit limita de viteză, doar soțul a fost sancționat cu amendă și permis suspendat. Tatăl celuilalt șofer ne amenință și ne cere să-i dăm bani pe mașină. Martorii din masina noastră pot să confirme cele expuse mai sus. La poliție, soțul i-a indicat în explicație, dar polițistul i-a zis să-i șteargă, că nu au ei nicio relevanță. Mai putem contesta constatările poliției sau deja nu are sens?Ce putem face? Se merită să ne judecăm?