Achitarea vinietei pentru perioada din spate

21 ianuarie 2021 26

Am fost oprit de politie. Nu aveam vinieta valabilă, care era expirată de câteva ore. În timp ce ei îmi întocmeau procesul-verbal contravențional, eu am achitat vinieta pentru perioada din spate, inclusiv pentru orele în care nu am avut. Le-am arătat, dar eii oricum mi-au aplicat amendă maximă. Cât de legal este? Pot câștiga in judecată dacă contest procesul-verbal?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Mihaela Pascal
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul imobiliar
  • Contravenţii rutiere
  • Alte domenii

Bună Aurel.

Consider legale acțiunile agentului constatator, întrucât, în procesul verbal cu privire la contravenție este indicată data și ora la care conduceai mijlocul de transport în lipsa actelor necesare (în vazul tău a vinietei valabile).
Astfel, chiar dacă ai achitat ulterior, oricum se poate demonstra/deduce, că la data și ora la... mai detaliat care ai fost stopat de echipajul poliției, nu aveai vinieta achitată.

Analizează procesul verbal în partea în care este indicat timpul săvârșirii contravenției, și vezi dacă corespunde realității, în caz că nu corespunde, atunci poți înainta o contestație în termen de 15 zile.

Succes.

22 ianuarie 2021