Blocarea cardului de salariu

25 septembrie 2018 964

Am o datorie si executorul judecatoresc mi-a blocat in totalitate contul bancar pe care primesc salariul. Ara dreptul sa faca asta? Mai departe din ce sa traiesc? Eu am depus cerere la judecator ca sa-mi fie retinute proportional sume din salariu, dar nu am primit un raspuns la aceasta cerere.

Comentariile juriștilor 3

Descărcaţi discuția
Vitalie Onofrei
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii

Buna ziua,
Conform normei legale
Articolul 106. Cuantumul reţinerilor din salariul
şi din alte venituri ale debitorului
... mai detaliat (1) Cuantumul reţinerilor din salariu şi din alte venituri se calculează din suma pe care debitorul urmează să o primească.
(2) Din salariul şi din alte venituri ale debitorului pot fi reţinute, în baza unui document executoriu, nu mai mult de 20%, iar în baza cîtorva documente executorii, nu mai mult de 50% din cuantumul lor pînă la achitarea deplină a sumei urmărite.
(3) În caz de urmărire a pensiei de întreţinere, a sumelor pentru repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului, şi a sumelor pentru repararea daunei cauzate prin tîlhărie sau prin sustragere de bunuri, reţinerea constituie nu mai mult de 70% din salariu şi din alte venituri.
(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în privinţa burselor, pensiilor de orice fel, precum şi a sumelor cuvenite în baza dreptului de autor, a dreptului de inventator sau de inovator.

Astfel, înaintați o cerere către executor, contrar înaintați plîngere la uniunea executorilor judecătorești și la ministerul justiției.
Sunt încălcări majore pentru care urmează să fie purtat răspundere prin contestare, poate chiar atragere la răspundere executorul.

25 septembrie 2018
Cristian Iustin
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Alte domenii
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul afacerilor
  • Alte contravenţii

Suplimentar, vă comunic și faptul că sunteți în drept să contestați actele/acțiunile executorului judecătoresc. Nu ezitați să o faceți.

25 septembrie 2018
SILVIU POTÎRNICHE
  • Avocat-stagiar
  • Dreptul civil
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor

Problema este ca mijloacele banesti din conul Dvs pot fi din diferite surse, iar executorul nu poate sti cu certitudine ca acolo se afla doar bani din salariu.
De fapt, Banca Dvs trebuia sa comunice executorului despre faptul ca in contul de card respectiv sunt mijloace din salariu.
Ati putea... mai detaliat incerca sa solicitati printr-o cerere in scris Bancii sa emita un certificat prin care sa confirme ca este vorba de card salarial, pe care sa-l prezentati executorului, cu solicitarea de a anula Incheierea de aplicare a sechestrului.
Procedura pe care trebuie sa o urmeze executorul este ca sa solicite angajatorului sa faca retineri in cuantum de 20% din salariu pe care sa le redirectioneze la contul executorului - si nu sa sechestreze integral contul de card.

26 septembrie 2018