A fost sechestrat cardul pentru indemnizatia copilului

2 iunie 2021 29

Buna. Am datorii la rambursarea unui credit. Executorul judecatoresc a pus sechestru pe cardul pe care primesc indemnizatia copilului. De un an de zile nu pot primi banii. I-am spus executorului ca pe acel card primesc imdemnizatia, dar acesta insista sa ii achit 3.000 de lei si abia dupa asta va scoate sechestrul. Spuneti-mi, va rog, cum sa procedez. Are executorul dreptul sa sechestreze cardul mentionat?

Comentariile juriștilor 2

Descărcaţi discuția
Irina Clepalo
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Contravenţii rutiere
  • Alte contravenţii

Bună ziua Dmna. Olga,
Executorul judecătoresc nu are dreptul să aplice sechestru pe cardul bancar unde primiți strict indemnizațiile pentru copil. Ar fi ca o soluție să vă adresați cu o cerere oficială către Executor cu solicitarea de a debloca cardu dat. Anexați la scrisoare și extrasul de la bancă care... mai detaliat va confirma că pe acest card sunt făcute doar viramente privind indemnizațiile pentru copil.
Mult succes.

2 iunie 2021
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul familiei
  • Dreptul muncii

Buna d-na Olga, în afară de celea menționate de colega mea d-na Irina, DVS sînteți în drept să vă adresați cu o cerere la poliție, prevăzut de \Codul de procedură penală SESIZAREA ORGANULUI DE

URMĂRIRE PENALĂ

Articolul 262. Sesizarea organului de urmărire penală

(1) Organul de urmărire penală poate fi sesizat... mai detaliat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal prin:

1) plîngere;

2) denunţ;

3) autodenunţ;

31) proces-verbal cu privire la constatarea infracţiunii, întocmit de organele de constatare prevăzute la art. 273 alin. (1) din prezentul cod;

4) depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu privire la săvîrşirea unei infracţiuni.

(2) Dacă, potrivit legii, pornirea urmăririi penale se poate face numai la plîngerea prealabilă ori cu acordul organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.

(3) În cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către lucrătorul organului de urmărire penală, acesta întocmeşte un raport în care expune circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea infracţiunii.

(4) În orice caz de deces al persoanei aflate în custodia statului în legătură cu urmărirea penală sau executarea pedepsei, procurorul se autosesizează în condiţiile alin.(3).

(41) Orice declaraţie, plîngere sau alte informaţii ce oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant, prevăzute la art. 1661din Codul penal, urmează a fi prezentate sau transmise imediat procurorului pentru a fi examinate în conformitate cu art. 274 alin. (31) din prezentul cod.

(5) Examinarea sesizărilor despre acţiunile Preşedintelui Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Prim-ministrului şi examinarea infracţiunilor comise de către aceştia se fac de către Procurorul General sau un procuror desemnat de el. Examinarea sesizărilor despre infracţiunile comise de către Procurorul General se face de către un procuror desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre infracţiunile săvîrşite de persoanele menţionate este obligat să o trimită imediat pentru examinare Procurorului General sau, după caz, Consiliului Superior al Procurorilor.

Articolul 263. Plîngerea şi denunţul

(1) Plîngerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.

(2) Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea unei infracţiuni.

(3) Plîngerea sau, după caz, denunţul trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plîngerii sau denunţului, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi a mijloacelor de probă.

(4) Plîngerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit în condiţiile legii.

(5) Plîngerea sau denunţul făcute oral se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care declară plîngere sau denunţ şi de persoana oficială a organului de urmărire penală.

(6) Plîngerea poate fi făcută şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Victima poate să declare că nu însuşeşte o asemenea plîngere.

(7) Persoanei care face denunţ sau plîngere i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul sau plîngerea este intenţionat calomnios/oasă, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul denunţului sau al plîngerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a făcut denunţul sau plîngerea.

(8) Plîngerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale, însă, în urma controlului efectuat în temeiul acestor plîngeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se poate autosesiza în vederea urmăririi penale.

Articolul 264. Autodenunţarea

(1) Autodenunţarea este înştiinţarea benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea de către ea a unei infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu sînt la curent cu această faptă.

(2) Declaraţia de autodenunţare se face în scris sau oral. În cazul în care autodenunţarea se face oral, despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal în condiţiile art.263 alin.(5), cu înregistrarea audio sau video a declaraţiei de autodenunţare.

(3) Persoanei care face declaraţie de autodenunţare, înainte de a o face, i se explică dreptul de a nu spune nimic şi de a nu se autoincrimina, precum şi că în caz de autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, ea nu va avea dreptul la repararea prejudiciului în condiţiile legii, şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal privind autodenunţarea sau în conţinutul declaraţiei de autodenunţare.

(4) Autodenunţarea, în cazul în care organele de urmărire penală sînt la curent cu această faptă, are importanţă pentru stabilirea şi identificarea făptuitorului infracţiunii şi se ia în considerare, în condiţiile legii, ca prezentare benevolă a făptuitorului.

Articolul 265. Obligativitatea primirii şi examinării plîngerilor sau

denunţurilor referitoare la infracţiuni

(1) Organul de urmărire penală este obligat să primească plîngerile sau denunţurile referitoare la infracţiunile săvîrşite, pregătite sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cauza nu este de competenţa lui. Persoanei care a depus plîngerea sau denunţul i se eliberează imediat un certificat despre acest fapt, indicîndu-se persoana care a primit plîngerea sau denunţul şi timpul cînd acestea au fost înregistrate.

(2) Refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea sau denunţul poate fi atacat imediat judecătorului de instrucţie, dar nu mai tîrziu de 5 zile de la momentul refuzului.

[Art.265 al.(2) declarat neconstituțional prin HCC6 din 19.03.19, MO119-131/05.04.19 art.63; în vigoare 19.03.19]

(3) Dacă a depistat o infracţiune ori a constatat o bănuială rezonabilă cu privire la o infracţiune comisă, ofiţerul de urmărire penală, colaboratorul organelor de constatare menţionate la art. 273 alin. (1) lit. a)–c) sau procurorul întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate şi concomitent dispune înregistrarea imediată a autosesizării pentru a începe urmărirea penală. Deoarece în acțiunele executorului sunt prevăzute elementele constituituve ale infracțiunilor prevăzute de Codul penal Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
(1) Folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
b) săvîrşită de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
b1) săvîrșită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terţe persoane;
c) soldată cu urmări grave
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
(3) Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvîrşit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.
Articolul 328. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
(1) Săvîrşirea de către o persoană publică a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
declarat neconstituțional
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(11) Refuzul neîntemeiat de eliberare a actului permisiv care a condus la restrîngerea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător, inclusiv desfăşurarea neîntemeiată a unor controale, dacă aceasta a cauzat daune drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, în valoare de cel puţin 10 salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrşirii faptei,
se pedepseşte cu amendă de la 1200 la 4000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 6 luni, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 pînă la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
b) de aplicarea armei;
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
b) săvîrşite de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
c) săvîrşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
d) soldate cu urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
declarat neconstituțional

2 iunie 2021