Cât timp mai activează vicepreședintele raionului după demiterea sa?

8 februarie 2021 26

Prin decizia consiliului raional, vicepreședintele raionului a fost demis. Acesta nu este de acord cu demiterea și spune că nu poate fi eliberat până nu există o decizie finală din parte Cancelariei de stat și a instanței de judecată. Cu alte cuvinte, menționează că va activa în continuare până nu va fi o hotărâre definitivă în acest sens. Cât este de corect acest lucru și ce împuterniciri are Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat în acest sens?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Rodica Jereghi
  • Jurisconsult
  • Dreptul muncii
  • Alte domenii

Bună
Vicepreședintele raionului poate fi demis de Consiliul raional în temeiul art. 42 alin./91) lit.f) și 50 alin.(2) din Legea 436/2006.
În ceea ce privește aplicabilitatea actului administrativ adoptat de Consiliu raional, el intră în vigoare din ziua publicării lui și aducerii la cunoștință a persoanei vizate, în cazul dat a... mai detaliat vicepreședintelui.
Chiar dacă actul este supus obligatoriu controlului de legalitate el intră în vigoare de la data publicării. Cancelaria de Stat dacă consideră că actul ar putea aduce prejudicii grave poate solicita direct în instanța de judecată anularea lui, precum și suspendarea executării lui. Dar despre suspendare poate decide doar instanța de judecată. Orice act administrativ adoptat se consideră a fi legal până la anularea lui de către o instanță de judecată, sau d eînsăți autoritatea care l-a adoptat. Așa că activitatea vicepreședintelui este abuzivă.

9 februarie 2021