Concediere din motive neintemeiate

22 martie 2019 148

Buna ziua. Activez intr-o companie privata de 2 luni. La angajare am incheiat contract individual de munca pe o perioada nedeterminata. Acum am fost anuntat ca sunt liber de cand doresc.
Cand am depus declaratia pe venit la fisc, mi s-a spus ca nici scutirile de impozit pe copil (virsta 10 luni) nu sunt facute de catre companie. Pot sa solicit de la angajator compensatie in valoarea a 2 salarii lunare in cazul cand desface contractul de munca fara motive intemeiate, sotia fiind in concediu de maternitate si unicul venit al familiei este salariul meu? Va multumesc.

Jurist comments 1

Download discussion
Nicolae Ilco (Calin)
  • Parajurist
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Alte contravenţii

Salutare

Iată ce prevede legea pentru situaţia în care vă aflaţi Dvs., art. 81, Codul Muncii, prevede temeiurile în care poate înceta contractul de muncă:

Articolul 81. Temeiurile încetării contractului individual de muncă
(1) Contractul individual de muncă... mai detaliat poate înceta:
a) în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor (art.82, 305 şi 310);
a1) prin acordul scris al părţilor (art. 821);
b) la iniţiativa uneia dintre părţi (art.85 şi 86).
(2) În toate cazurile menţionate la alin.(1), ziua încetării contractului individual de muncă se consideră ultima zi de muncă.
(3) Contractul individual de muncă încetează în temeiul ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) angajatorului, care se aduce la cunoştinţa salariatului, sub semnătură, cel tîrziu la data eliberării din serviciu, cu excepția cazului în care salariatul nu lucrează pînă în ziua eliberării din serviciu (absenţă nemotivată de la serviciu, privaţiune de libertate etc.). Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului cu privire la încetarea contractului individual de muncă trebuie să conţină referire la articolul, alineatul, punctul şi litera corespunzătoare din lege.

Aricolele de mai jos se referă la drepturile salariatului care a fost eliberat din serviciu nelegitim:

Articolul 89. Restabilirea la locul de muncă
(1) Salariatul transferat nelegitim la o altă muncă sau eliberat nelegitim din serviciu poate fi restabilit la locul de muncă prin negocieri directe cu angajatorul, iar în caz de litigiu - prin hotărîre a instanţei de judecată.
(2) La examinarea litigiului individual de muncă de către instanţa de judecată, angajatorul este obligat să dovedească legalitatea şi să indice temeiurile transferării sau eliberării din serviciu a salariatului. În cazul contestării de către salariatul membru de sindicat a ordinului de concediere, instanţa de judecată va solicita acordul (opinia consultativă) al organului (organizatorului) sindical privind concedierea salariatului respectiv.
(3) Imediat după pronunțarea hotărîrii instanței de judecată privind restabilirea salariatului la locul de muncă, angajatorul este obligat să emită un ordin de restabilire, pe care îl aduce la cunoștința salariatului, sub semnătură, în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii.

Articolul 90. Răspunderea angajatorului pentru transferul sau eliberarea nelegitimă din serviciu
(1) În cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia.
(2) Repararea de către angajator a prejudiciului cauzat salariatului constă în:
a) plata obligatorie a unei despăgubiri pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă într-o mărime nu mai mică decît salariul mediu al salariatului pentru această perioadă;
b) compensarea cheltuielilor suplimentare legate de contestarea transferului sau a eliberării din serviciu (consultarea specialiştilor, cheltuielile de judecată etc.);
c) compensarea prejudiciului moral cauzat salariatului.
(3) Mărimea reparării prejudiciului moral se determină de către instanţa de judecată, ţinîndu-se cont de aprecierea dată acţiunilor angajatorului, dar nu poate fi mai mică decît un salariu mediu lunar al salariatului.
(4) În locul restabilirii la locul de muncă, părţile pot încheia o tranzacţie de împăcare, iar în caz de litigiu - instanţa de judecată poate încasa de la angajator, cu acordul salariatului, în beneficiul acestuia, o compensaţie suplimentară la sumele indicate la alin. (2) în mărime de cel puţin 3 salarii medii lunare ale salariatului.

Adiţional puteţi contacta Inspecţia Muncii şi solicitaţi intervenţia acestora în cazul dat, datele de contact ale Inspecţiei le găsiţţi aici: https://ism.gov.md/ro/content/contacte

Servus

22 martie 2019