Concediul anual inaintea celui de maternitate...

15 ianuarie 2018 105

Dragi juristi, am o intrebare. In luna iulie pina in august am avut concediul anual pe anul 2017, iar din august pina la sfirsitul lui septembrie am fost in concediu din cont propriu. Acum sunt insarcinata in 6 luni si as fi vrut sa imi iau concediul anual pe 2018, avind in vedere ca in luna februarie intru in concediul de maternitate (implinind 7 luni), insa directoarea institutiei nu vrea sa mi-l acorde, spunind ca nu am inca jumatate de an de la un concediu la altul. As vrea sa va intreb: am dreptul sau nu la concediul anual pe 2018? Si daca da, in ce articol este stipulat? Va multumesc!

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Anatolie Ceban
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Contravenţii rutiere

Bună Veronika ! Conform legislației RM, Dvs. aveți dreptul la concediul anual pe 2018, iar după la concediul de maternitate, iată și prevederile legale :

Articolul 115. Modul de acordare a concediului de odihnă anual
(1) Concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaţilor după expirarea a 6... mai detaliat luni de muncă la unitatea respectivă.
(2) Înainte de expirarea a 6 luni de muncă la unitate, concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă, în baza unei cereri scrise, următoarelor categorii de salariaţi:
a) femeilor – înainte de concediul de maternitate sau imediat după el;
Articolul 125. Alipirea concediului de odihnă anual la concediul de maternitate şi la concediul pentru îngrijirea copilului
(1) Femeii, în baza unei cereri scrise, i se acordă concediul de odihnă anual înainte de concediul de maternitate, prevăzut la art.124 alin.(1), sau imediat după el, sau după terminarea concediului pentru îngrijirea copilului.
(2) Persoanelor menţionate la art.124 alin.(4) şi la art.127 concediul de odihnă anual li se acordă, în baza unei cereri scrise, după terminarea concediului pentru îngrijirea copilului.
(3) Salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub tutelă pot folosi, în baza unei cereri scrise, concediul de odihnă anual după terminarea oricăruia din concediile acordate conform art.127.
(4) Concediile de odihnă anuale, conform alin.(1)-(3), li se acordă salariaţilor indiferent de vechimea în muncă în unitatea respectivă.

25 ianuarie 2018