Bună ziua. Am un cont bancar salarial, pe care recent am transferat suma de 70.000 lei. Imediat, contul a fost blocat de către serviciul securității bancare, fără vreo avertizare sau notificare. Ziua următoare, am făcut legătură telefonica cu serviciul suport carduri, care mi-au comunicat ca este necesar să depun o declarație de unde au fost transferate mijloacele financiare, pe care am depus-o în aceeași zi, dar serviciul securității a solicitat informații mai detaliate, pe care le-am prezentat în aceeași zi. Banii respectivi ii am din contul de pariuri sportive, fapt pe care l-am declarat și am prezentat documente justificative. Aș dori să aflu care este termenul de examinare a acestor declarații. Cand voi putea să mă folosesc de cont și la ce mă pot aștepta de la bancă: ei vor notifica vreo autoritate sau nu au dreptul? Din câte cunosc, serviciul securității are dreptul de a bloca conturile pe un termen de 33 zile. Cum aș putea contesta acțiunile lor, din motiv ca nici nu mă pot folosi de cont, inclusiv de salariul recent intrat in cont, deja de 8 zile?
Mulțumesc anticipat
L A
Buna ziua Iulian,
Este vorba de departamentul AML (Anti-Money Laundering) a băncii. Tranzația Dvs a fost calificata drept suspecta. In asa caz se face raport si se comunica informatia catra serviciul prevenirea şi combaterea spălării banilor, iar contul se blocheaza temporar pina se stabilesc toate circumstantele.
In cazul in care documentele si... mai detaliat informatia oferita de Dvs este suficienta, contul urmeaza a fi deblocat.