Cum să procedez în asa caz?

30 mai 2018 65

Am mai multe terenuri pe numele meu. O parte din ele au fost vândute încă prin anul 2009, dar proprietarii n-au înregistrat contractele de vânzare-cumpărare la cadastru, pentru unele terenuri am primit banii, dar contractele nu au fost făcute (cumpărătorul nu era pe loc), dar am făcut recipisă. Acum sunt în situația că am multe datorii, cu mulți executori judecătorești, care au pus sechestru pe toate bunurile. Executorii vor să le vândă. Eu nu-s împotrivă să le vîndă pe acelea care sunt ale mele, dar cum sa procedez eu, deoarece n-am bani să le întorc cumpărătorilor și ei nici nu vor. Cum să procedeze cumpărătorii pentru a-și legaliza proprietățile?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul familiei
  • Dreptul muncii

D.l Ilarion, ce se referă de terenurile care se găsesc în posesia DVS e clar, în rest cu celea pe care aveţi recipise " noi " proprietari o să trebuiască să se adreseze în instanţă să dovedească din ce considerente ei n-au intrat în posesie şi că ei sînt proprietarii.

30 mai 2018