Bună ziua! Am 2 proceduri de executare silită în privința mea la 2 executori judecătorești diferiți. Aceștia inițial mi-au blocat cardul de salariu, dar mai târziu l-au deblocat. Recent, însă, a ajuns încă un doasar la alt executor judecătoresc, care mi-a blocat din nou cardul salarial. I-am prezentat toate documentele relevante precum că e card salarial, inclusiv certificatul de salariu etc. Cu toate acestea, executorul vizat refuză să deblocheze cardul și mi-a comunicat că până nu sting integral datoria de 43.000 lei, nu îmi va debloca cardul! Are dreptul să facă așa ceva, adică să-mi țină blocat cardul salarial? Unde mă pot adresa cu o plângere, dacă este o încălcare a drepturilor mele? Juristul creditorului mi-a zis ca nu mai poate face nimic, toate întrebările urmează a fi adresate executorului judecătoresc! Cum sa achit datoriile către ceilalți doi executori judecătorești, dacă al treilea nu îmi deblochează cardul de salariu? Ajutați-mă, vă rog, cu un sfat! Cum să procedez mai departe?
Mihail Grigoraş
Buna ziua d-na Aliona, DVS sunteți în drept să depuneți o cerere în adresa al treilea executor și să-i atenționați, că el e în drept să rețină din salariu cuantumul la 20 %, așa e stipulat în Codul de executare Articolul 106. Cuantumul reţinerilor din salariul şi din alte... mai detaliat venituri ale debitorului
(1) Cuantumul reţinerilor din salariu şi din alte venituri se calculează din suma pe care debitorul urmează să o primească.
(2) Din salariul şi din alte venituri ale debitorului pot fi reţinute, în baza unui document executoriu, nu mai mult de 20%, iar în baza cîtorva documente executorii, nu mai mult de 50% din cuantumul lor pînă la achitarea deplină a sumei urmărite.
(3) În caz de urmărire a pensiei de întreţinere, a sumelor pentru repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului, şi a sumelor pentru repararea daunei cauzate prin tîlhărie sau prin sustragere de bunuri, reţinerea constituie nu mai mult de 70% din salariu şi din alte venituri.
(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în privinţa burselor, pensiilor de orice fel, precum şi a sumelor cuvenite în baza dreptului de autor, a dreptului de inventator sau de inovator. Concomitent în aceiaș cerere DVS sunteți în drept să indicați, că executorul poartă răspundere conform Codului penal Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
(1) Folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
[Art.327 al.(1) sintagma „intereselor publice sau” declarată neconstituțional prin HCC33 din 07.12.17, MO27-32/26.01.18 art.4; în vigoare 07.12.17]
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.Pentru a întocmi o cerere în adresa executorului, DVS sunteți în drept să apelați la viberul meu de pe telefonul +37368669950, unde noi vom putea discuta mai detailiat.