Decizia Asociației Coproprietarilor în Condominiu privind plimbatul câinilor în curtea blocului

6 aprilie 2021 21

Bună ziua. Acum 6 săptămâni am procurat un apartament într-un complex locativ în care deja activează ACC. Au fost desemnați câte un reprezentant din fiecare scară ca să participe la ședințe și să ia decizii. Au instalat în curte indicatoare conform cărora câinii nu au dreptul să fie plimbați în curte (curtea este amenajată cu copaci, plante decorative, gazon, trotuar, terenuri de joacă și de sport). Totodată, este Regulamentul cu privire la întreținerea animalelor de companie și acolo e stipulat că câinii nu au acces pe terenurile de joacă, teritoriul grădiniței, terenul instituțiilor medicale și plaje, iar în curți se pot plimba, dacă stăpânul are grijă de animal și strânge excrementele.
Pot afla dacă:
1) sunt obligată să mă conformez deciziei ACC, atât timp cât respect Regulamentul privind întreținerea animalelor de companie (strâng excrementele și nu permit câinelui să calce pe terenul de joacă pentru copii)?
2) care ar fi posibilitățile de abrogare a deciziei ACC, dacă există?
3) care sunt consecințele nerespectării deciziei ACC?
Vă mulțumesc anticipat!