Divorț
Sunt căsătorită de 1 an și 3 luni. În cadrul căsătoriei avem un minor de 1 an și eu sunt însărcinată cu al doilea copil. Este posibil ca instanța de judecată să acorde divorțul dacă cererea o depune soția? Violență fizică nu este, însă noi locuim separat. Eu îi permit să viziteze copilul când dorește. El dorește să ia copilul la țară pe noapte, i-am spus că nu sunt de acord. Regulat, la 2-3 săptămâni noi mergeam la el la țară ca părinții lui să vadă copilul, mie acum mi-i greu din cauza sarcinii să parcurg acest drum, iar el vrea să ia copilul singur. Pot să îi interzic acest lucru? Poate din această cauză să ceară stabilirea domiciliului copilului cu el? În timpul căsătoriei a fost cumparat un teren, după cum spune soțul - din banii lui. Se va partaja acest teren în jumătate sau nu?
Comentariile juriștilor 2
Igor Brinișter
Buna,
În cazul în care sunteți însărcinată soțul poate cere desfacerea căsătoriei însă dvs trebuie să fiți de acord cu aceasta.
Dacă nu sunteți de acord cu determinarea locului de trai al copilului deja existent va fi necesar să desfaceți căsătoria și stabiliți domiciliul într-un proces judiciar.
Referitor la bunuri vedeți mai jos... mai detaliat ce prevede Codul familiei:
Articolul 20. Proprietatea în devălmăsie a soţilor
(1) Bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu drept de proprietate în devălmăsie, conform legislaţiei.
(2) Sînt proprietate în devălmăsie bunurile procurate din contul:
a) veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din:
- activitatea de muncă;
- activitatea de întreprinzător;
- activitatea intelectuală;
b) premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de compensare (ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.);
c) altor mijloace comune.
(3) Sînt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobîndite în timpul căsătoriei, chiar dacă sînt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi.
(4) Dreptul la proprietate în devălmăşie se extinde şi asupra soţului care nu a avut un venit propriu, fiind ocupat cu gospodăria casnică, cu educaţia copiilor sau din alte motive temeinice.
(5) Sînt proprietate în devălmăsie a soţilor bunurile care au fost dobîndite din ziua încheierii căsătoriei pînă în ziua încetării acesteia. Instanţa judecătorească este în drept, în baza cererii soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobîndite de către el în perioada cît soţii au dus gospodării separate proprietate a acestuia.
Articolul 21. Dreptul soţilor de a poseda, folosi şi dispune
de bunurile comune
(1) Soţii, de comun acord, posedă, folosesc şi dispun de bunurile comune.
(2) Fiecare dintre soţi este în drept să încheie convenţii prin care să dispună de bunurile comune, cu excepţia bunurilor imobile, acordul celuilalt soţ fiind prezumat.
(3) Convenţia contrară dispoziţiilor prezentului cod, prin care se micşorează ori se suprimă comunitatea de bunuri, este declarată nulă de către instanţa judecătorească.
(4) Convenţia încheiată de unul dintre soţi poate fi declarată nulă de către instanţa judecătorească, la cererea celuilalt soţ, dacă se va stabili că cealaltă parte a convenţiei a ştiut sau trebuia să fi ştiut că al doilea soţ este împotriva încheierii convenţiei respective. Cererea privind declararea nulităţii convenţiei poate fi depusă în termen de 3 ani din momentul cînd celălalt soţ a aflat sau trebuia să fi aflat despre încheierea acesteia.
(5) Unul dintre soţi nu poate, fără consimţămîntul expres al celuilalt, să rezilieze contractul de închiriere a spaţiului de locuit, să înstrăineze casa sau apartamentul ori să limiteze prin acte juridice dreptul la locuinţă al celuilalt soţ.