Doresc sa ma dezic de un SRL, caci nu am fost pus la curent despre datoriile debtoate

27 iunie 2017 98

Buna,as vrea sa ma dezic de un SRL, persoana X vinzator nu ma pus la curent despre datoriile debtoate pe care le are srl, noi am facut contract de cumparare vinzare, insa eu nu l-am inregistrat la Camera de Inregiatrari, acum ash vrea sa ma dezic definitiv de srl dat sa nu apara neintelegeri pe viitor. Cine ma poate ajuta?

Comentariile juriștilor 2

Descărcaţi discuția
Iulian Moraru
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul afacerilor
  • Dreptul familiei
  • Dreptul muncii
  • Alte domenii

Bună seara!

1. În cazul d-voastră a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare a întreprinderii ca un complex patrimonial unic.
2. Odată ce s-a realizat efectiv predarea SRL-ului, d-voastră răspundeți solidar cu vânzătorul în fața creditorilor pentru datoriile contractate anterior actului de vânzare.
3. Dat fiind faptul că nu ați fost informat... mai detaliat despre existența acestei datorii, puteți face uz de prevederile art. 783 alin. (2) din Codul Civil al Republicii Moldova, care stabilește termenul de 6 luni pentru înaintarea pretențiilor către vânzător privind viciile ascunse ale bunului vândut (acest viciu este unul juridic). Ulterior, d-voastră puteți înainta o acțiune judecătorească în decurs de 1 an de la data înaintării pretențiilor către vânzător, iar dacă nu le înaintați - în decurs de 1 an de la data expirării celor 6 luni menționare mai sus.
4. Astfel, dacă nu este remediat viciul prin înaintarea eventuală a pretențiilor, d-voastră aveți posibilitatea depunerii unei cereri în instanța de judecată privind declararea nulitățiii acestui contract (invocând dolul prin reticență ca și temei în baza art. 228 Cod Civil)
5. Dacă creditorul obligației solicită executarea acesteia, d-voastră o puteți executa, exercitând apoi dreptul la acțiune în regres față de vânzător.
6. Adițional, puteți solicita repararea prejudiciului material și/sau moral de către vânzător.

În concluzie, ar fi bine să înaintați pretenție către vânzător în decurs de 6 luni din momentul în care ați aflat despre existența datoriei, și apoi dacă va fi necesar să depuneți o cerere de chemare în judecată (în decurs de 1 an), să solicitați (dacă doriți) repararea prejudiciului cauzat și, eventual, să exercitați și dreptul de regres împotriva vânzătorului prin modificarea acțiunii (dacă veți executa obligația în cadrul procesului intentat deja).

Mai există și o altă cale.
1.D-voastră înregistrați la Camera Înregistrării de Stat acest contract.
2. D-voastră executați obligațiile asumate de vânzător față de terții creditori
3. D-voastră depuneți o cerere de dizolvare a SRL-ului la Camera Înreg. de Stat eventual pe motiv de imposibilitate a atingerii scopului (art. 86 alin.1 lit.b) C. Civil)
4. D-voastră depuneți o cerere de chemare în judecată prin care vă exercitați dreptul de regres împotriva vânzătorului în decursul a 3 ani din momentul executării obligației față de terțul creditor (adică în interiorul termenului general de prescripție).

Succese! Nu ezitați să adresați întrebări suplimentare la necesitate!

27 iunie 2017
Vladimir Palamarciuc
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul afacerilor
  • Dreptul imobiliar

Vasile, in cazul Dvs., presupun, ca ati incheiat contract de vinzare-cumparare a partii sociale 100% in SRL (nu asupra intreprinderii ca complex patrimonial unic - e o precizare juridica necesara pentru a clarifica efectele juridice ale contractului). Faptul ca societatea are datorii, dupa regula generala, urmeaza a fi achitate... mai detaliat de societate indiferent cine este noul asociat. In practica, dese ori se intimpla cind cumparatorul insista ca in contractul de vinzare a partii sociale din SRL sa fie specificat ca societatea nu are datorii care nu au fost aduse la cunostinta cumparatorului (sau alte clauze similare). Daca in cazul Dvs aceasta nu s-a intimplat - cred ca va fi complicat sa probati pretentia. Dar puteti incerca sa gasiti argumente privind nulitatea contractului.

28 iunie 2017