Drepturile copiilor

9 aprilie 2018 12

Bună ziua. Va rog să mă ajutați, sau să îmi spuneți măcar unde mă pot adresa cu așa problemă. Acum am 23 de ani, la 18 ani am fugit de acasă. Am fugit de violență fizică, emoțională și mediu nefavorabil pentru trai. Am reușit să mă ridic singurică de la stradă, să intru la facultate și am îndurat greutățile de una singura. Mama mea neagă faptul că eu am fost bătută, însă orice persoană care mă cunoaște poate confirma că eram o eleva depresivă și mereu aveam gânduri de sinucidere. Ea neagă că m-a alungat de acasă pentru ca nu îi dădeam banii (eu lucrez oficial de la 17 ani). Ea nu va recunoaște că mă bătea tare, ca îmi lua banii și ca am crescut într-un mediu foarte nefavorabil. Eu am reușit sa trec de toate astea, dar chestia e că mama mea are în posesie 3 case pe un lot mare de pământ. Am încercat pe cale pașnică să solicit posibilitatea de a trai în una din ele, achitând pentru gazdă ca ea să nu simtă pierderea financiară, că ține acum găzdași. Ea îmi refuza și mă cheamă sa stau în una din odăi în casă cu ea. Dar eu nu doresc sa trăiesc cu ea, în condițiile de care am fugit cândva. În casa se fumează, se consuma alcool și mereu sunt certe intre ea și soțul ei. Eu pretind să locuiesc în una din case în ordine și să am posibilitatea să-mi întemeiez propria familie. Ea spune că eu nu am dreptul la nimic și că am fugit de probleme și nu o ajut pe ea. Țin să menționez că mama mea nu m-a ajutat nici până la 18 ani, nici după.

Jurist comments 1

Download discussion
Cătălina Bîrsanu
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul penal
  • Alte domenii

Bună ziua, Nicoleta!

Din păcate, țin să vă anunț că conform art. 57 alin. 3 din Codul Familiei, copilul nu are drept de proprietate asupra bunurilor părinţilor. Respectiv, Dvs nu veți putea pretinde la casele mamei Dvs decât prin moștenire.

Veste bună este că conform art. 57/1 al Codului Familiei, copilul are... mai detaliat dreptul la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, prin încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale ca urmare a violenţei, neglijării, exploatării sau eschivării în orice alt mod a părinţilor de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti, care au prejudiciat viața și sănătatea copilului. Astfel, Dvs veți putea pretinde la repararea prejudiciilor cauzate Dvs de către mama Dvs.

Aici vă vine în ajutor Codul Civil, în special prevederile art. 14:
(1) Persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel.
(2) Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).
(3) Dacă cel care a lezat o persoană într-un drept al ei obţine ca urmare venituri, persoana lezată este în drept să ceară, pe lîngă reparaţia prejudiciilor, partea din venit rămasă după reparaţie.

Astfel, Dvs puteți solicita repararea prejudiciilor materiale și morale suportate de Dvs, plus puteți conta pe alte prevederi ale Codului Familiei, care obligă părinții să-și întrețină copiii.

Mult succes!

10 aprilie 2018