Încetarea contractului individual de muncă

13 februarie 2022 29

Bună ziua. Timp de jumătate de an am lucrat în calitate de educator într-o grădiniță privată. Între timp, am primit o ofertă de muncă, fapt despre care am anunțat astăzi administrația. Respectiv, am venit cu rugămintea să încetăm contractul individual de muncă. Într-un final, directorul a încheiat discuția zicându-mi să astept 30 de minute ca să revină cu decizia, fapt care nu s-a mai intâmplat. Atunci i-am trimis un mesaj dnei director ca s-o întreb care este decizia si dacă mă prezint luni la serviciu. Răspunsul a fost unul scurt: "Bună seara. Nu. O seară frumoasă". Am scris și cerere de încetare a contractului de muncă și l-am transmis dnei director, dar și persoanei responsabile. În situația descrisă, ce acoperire juridică am și care sunt urmările în cazul in care nu primesc niciun răspuns de la angajator? Mulțumesc anticipat!

Comentariile juriștilor 2

Descărcaţi discuția
Alexandru Lungu
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul muncii
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Alte domenii

Bună ziua.
Dvs. trebuie să vă asigurați că într-adevăr cererea de încetare a contractului de muncă a ajuns la destinație, nu doar un simplu mesaj. Înregistrați cererea la cancelarie, cu ștampilă să aveți dovada înregistrării.
Din ziua imediat următoare, începe să curgă termenul de 14 zile. După expirarea a celor 14 zile,... mai detaliat sunteți în drept să nu vă prezentați la locul de muncă.
De asemenea, vă îndemn să apelați la Inspectoratul de Stat al Muncii https://ism.gov.md/ o să vă îndrume care sunt pașii de urmat.

14 februarie 2022
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul penal
  • Dreptul familiei
  • Dreptul muncii

Buna Natalia, eu vă propun să studiați Codul muncii Articolul 86. Concedierea
(1) Concedierea – desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată –... mai detaliat se admite pentru următoarele motive:
a) rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă (art.63 alin.(2));
b) lichidarea unităţii sau încetarea activităţii angajatorului persoană fizică;
c) reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate;
d) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, în conformitate cu certificatul medical;
e) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza calificării insuficiente, stabilită în urma atestării efectuate în modul prevăzut de Guvern;
f) schimbarea proprietarului unităţii (în privinţa conducătorului unităţii, a adjuncţilor săi, a contabilului-şef);
g) încălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de muncă, dacă anterior salariatul a fost sancționat disciplinar;
h) absenţa fără motive întemeiate de la lucru timp de 4 ore consecutive (fără a ține cont de pauza de masă) în timpul zilei de muncă;
i) prezentarea la lucru în stare de ebrietate alcoolică, în stare cauzată de substanțe stupefiante sau toxice, stabilită în modul prevăzut la art.76 lit. k);
j) săvîrşirea unei contravenţii sau infracţiuni contra patrimoniului unităţii, stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată sau prin actul organului de competenţa căruia ţine aplicarea sancţiunilor contravenţionale;
k) comiterea de către salariatul care gestionează nemijlocit mijloace băneşti sau valori materiale ori care are acces la sistemele informaţionale ale angajatorului (sisteme de colectare şi gestiune a informaţiei) sau la cele administrate de angajator a unor acţiuni culpabile, dacă aceste acţiuni pot servi drept temei pentru pierderea încrederii angajatorului faţă de salariatul respectiv;
k1) încălcarea obligației prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;
l) încălcarea gravă repetată, pe parcursul unui an, a statutului instituţiei de învăţămînt de către un cadru didactic (art.301);
m) comiterea de către salariatul care îndeplineşte funcţii educative a unei fapte imorale incompatibile cu funcţia deţinută;
n) aplicarea, chiar şi o singură dată, de către un cadru didactic a violenţei fizice sau psihice faţă de discipoli (art.301);
o) semnarea de către conducătorul unităţii (filialei, subdiviziunii), de către adjuncţii săi sau de către contabilul-şef a unui act juridic nefondat care a cauzat prejudicii materiale unităţii;
p) încălcarea gravă, chiar şi o singură dată, a obligaţiilor de muncă
r) prezentarea de către salariat angajatorului, la încheierea contractului individual de muncă, a unor documente false (art.57 alin.(1)), fapt confirmat în modul stabilit;
s) încheierea, vizînd salariaţii ce prestează munca prin cumul, a unui contract individual de muncă cu o altă persoană care va exercita profesia, specialitatea sau funcţia respectivă ca profesie, specialitate sau funcţie de bază (art.273);
u) transferarea salariatului la o altă unitate cu acordul celui transferat şi al ambilor angajatori;
v) refuzul salariatului de a continua munca în legătură cu schimbarea proprietarului unităţii sau reorganizarea acesteia, precum şi a transferării unităţii în subordinea unui alt organ;
x) refuzul salariatului de a fi transferat la o altă muncă pentru motive de sănătate, conform certificatului medical (art.74 alin.(2));
y) refuzului salariatului de a fi transferat în altă localitate în legătură cu mutarea unităţii în această localitate (art.74 alin.(1)); precum şi
y1) deţinerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vîrstă;
z) pentru alte motive prevăzute de prezentul cod şi de alte acte legislative.
Notă.
Persoanele concediate în temeiul lit.y1) pot fi angajate pe o durată determinată conform art.55 lit.f).

(2) Nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, în concediu de maternitate, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 4 ani, în perioada îndeplinirii obligaţiilor de stat sau obşteşti, precum şi în perioada detaşării, cu excepţia cazurilor de lichidare a unităţii. În acest articol nu este prevăzut să mai activați 14 zile lucrătoare. Era de dorit să trimiteți o cerere în scrisoare recomandată prin poșta națională și cu acesta îi spuneai la revederi d-mna director.

15 februarie 2022