Bună ziua. Am procurat un automobil de la o persoana care avea procură pe el. Așa cum nu este obligatoriu ca să ai procură pentru automobil, am circulat așa cu el o perioadă, după asta am vândut automobilul unei alte persoane căreia i-am scris recipisă că eu i-am vândut automobilul. Acum persoana care l-a procurat de la mine dorește să înmatriculeze automobilul, dar procura persoanei de la care eu l-am procurat este expirată deja, iar proprietarul din actele automobilului refuză să-l înmatriculeze pe motiv că nu el mi-a vândut automobilul. Dar persoana care l-a procurat de la mine cere ca eu să-i înmatriculez automobilul. Cum pot proceda eu în cazul dat?
Igor Brinișter
Buna Andrei,
Încercați să vorbiți cu persoana pe numele căreia este încă înregistrat autoturismul și explicații că în cazul în care se întâmplă un accident rutier și este de vină șoferul ce se afla la volan, acesta ar putea cel puțin să fie purtat pe drumuri și să i se solicite... mai detaliat repararea prejudiciului cauzat cu automobilul ce este înregistrat pe numele acestuia.
De asemenea, toate amenzile vor veni pe numele și la adresa acestuia.