Dacă ar fi să analizăm o abordare mai puțin radicală, pentru început ar trebui să menționăm că în conformitate cu prevederile Art. 63 domiciliul copilului minor, în cazul cînd părinţii locuiesc separat, se determină prin acordul părinţilor. Dacă un atare acord lipseşte, domiciliul minorului se stabileşte de către instanţa judecătorească,... mai detaliat ţinîndu-se cont de interesele şi părerea copilului (dacă acesta a atins vîrsta de 10 ani). Același articol mai prevede că la determinarea domiciliului copilului minor, instanţa judecătoreasă va cere şi avizul autorităţii tutelare teritoriale în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi.
Totodată, la determinarea locului de trai al copilului minor, instanța judecătorească va ține cont de egalitatea în drepturi și obligațiile a mamei și ale tatălui, precum și de interesele copilului .
Custodia comuna care a fost instituită la moment drept urmare a divortului, vine să protejeze drepturile ambilor părinți, deoarece în mod obișnuit, părintele care locuiește separate, are dreptul și obligația să participle și el la educația și întreținerea copilului în baza acordului cu celălalt părinte.
Drept urmare, existența unui acord, ar facilita într-o oarecare măsură depășirea unor dificultăți referitor la exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești.
Codul Familiei nu prevede posibilitatea exercitării exclusive a autorității părintești (custodiei unice a unui părinte). Drept urmare, dacă ar fi să presupunem că apar dificultăți în ceea ce privește acordul unui părinte de a elibera declarația- acord, care ar facilita deplasarea dvs. și a copilului peste hotarele țării, ar trebui să știți că refuzul soțului dvs. ar putea fi contestat în instanța de judecată [Ar.t 3, alin. 2 și 5 din Legea Nr. 269 din 09.11.1994]
Ceea ce ține de “dreptul dvs. deplin asupra copilului” și eventualul “renunț a celuilalt părinte la drepturile sale părintești”, un aspect important ține de faptul că părintele nu poate să renunțe la drepturile sale părintești pentru că acesta este este de fapt dreptul copilului, nu al său. Criteriul de bază în toate litigiile de familie în care sunt implicaţi copii minori îl reprezintă principiul asigurării şi promovării cu prioritate a interesului superior al copilului.
Drept urmare, chiar și în cazul în care dvs. și tatăl copilului ați ajuns la un acord prin care numai dvs veți deține custodia, instanța de judecată nu va accepta o astfel de înțelegere. Acest lucru ar fi posibil numai dacă instanța judecătorească ar decide asupra decăderii din drepturile părintești a tatălui.
******************
Articolul 67. Decăderea din drepturile părinteşti
Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:
a) se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere;
b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie de asistenţă socială sau alta similară;
c) fac abuz de drepturile părinteşti;
d) se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
e) prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului;
f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
g) au săvîrşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului; precum şi
h) în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.
******************
Sancţiunea decăderii din drepturi părinteşti, reglementată de Codul familiei, reprezintă cea mai severă măsură din dreptul familiei, care poate fi luată luată împotriva părinţilor pentru greşita exercitare a drepturilor şi îndatoririlor de părinte, are loc numai pe cale judecătorească.
Participarea autorităţii tutelare la examinarea cererilor privind decăderea din drepturile părinteşti este obligatorie (art.68 alin.(3) Codul familiei).
Dispoziţiile art.67 din Codul familiei nu pot fi aplicate în mod automat, ci numai în urma unei examinări din partea instanţelor judecătoreşti, pentru a stabili 1) dacă au fost săvârşite abateri grave de către părinte, în privinţa persoanei copilului şi 2) dacă este în interesul superior al copilului, aplicarea unei astfel de măsuri.
Eschivarea de la exercitarea obligaţiilor părinteşti include acţiunile sau inacţiunile sistematice ale părinţilor care pun în pericol sănătatea fizică şi psihică a copilului, dezvoltarea lui morală, asigurarea condiţiilor de trai şi materiale, primejduiesc învăţătura şi instruirea copilului. Pentru decăderea din drepturile părinteşti pe motivul eschivării de la plata pensiei de întreţinere este necesară existenţa unor probe concludente şi pertinente care ar demonstra cu certitudine că părintele (părinţii) se eschivează cu rea-credinţă, inclusiv cu viclenie, de la plata pensiei de întreţinere.