Model de cerere pentru strămutarea dosarului de executare

12 noiembrie 2020 36

Bună ziua. Sunt divorțată, am un copil. Am cerut prin instanță de la fostul soț pensie alimentară pentru copil. Dosarul a ajuns la Orhei la executor. Vreau sa transfer dosarul in localitatea unde am domiciliul/viza de reședință. Am sunat executorul și mi-a spus sa scriu o cerere de strămutare. Puteți să mă ajutați cu un model al unei astfel de cerere?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Vitalie Onofrei
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Contravenţii rutiere
  • Alte domenii

Buna
cererea este în formă liberă adresată executorului,
vedeți Articolul 32. Strămutarea documentului executoriu
(1) Documentul executoriu va fi strămutat de către executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea creditorului la un alt executor judecătoresc, stabilit în condiţiile art. 30 din... mai detaliat prezentul cod, în următoarele cazuri:
a) executorul judecătoresc nu mai este competent teritorial, în conformitate cu art. 30 din prezentul cod;
b) documentul executoriu a fost primit cu încălcarea competenţei teritoriale;
c) la cererea motivată a creditorului.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), executorul judecătoresc strămută documentul executoriu printr-o încheiere, care poate fi contestată în instanţă de judecată. În cazul strămutării pe motivul indicat la alin. (1) lit. c), încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
(3) După rămînerea definitivă a încheierii, executorul judecătoresc transmite documentul executoriu, împreună cu copia, certificată de el, de pe procedura de executare, anexînd borderoul de calcul al cheltuielilor de executare.
(4) Executorul judecătoresc care a primit documentul executoriu după strămutare întocmeşte un act de preluare a executării, copia de pe care o remite părţilor în procedura de executare şi executorului judecătoresc de la care a preluat documentul executoriu.
(5) Dacă executorul judecătoresc nu activează mai mult de 5 zile lucrătoare consecutive din motive întemeiate ori dacă activitatea sa a fost suspendată sau a încetat, un alt executor judecătoresc este împuternicit conform reglementărilor interne ale Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.
(6) Actele de executare efectuate anterior strămutării documentului executoriu au efect juridic deplin.

12 noiembrie 2020