Modificare (ridicare) acoperiş mansardă

1 februarie 2019 66

Bună ziua. Intenţionez să procur un apartament într-un bloc locativ. Apartamentul este amplasat la etajul 7 + mansarda. Cu părere de rău, acoperşiul mansardei face ca camera de la etajul dat să fie nelocuibilă (deşi proprietarul consideră ca aceasta este o cameră separată, deci dormitor). Prin urmare, Vă rog să-mi răspundeţi dacă pot modifica (ridica) acoperişul mansardei, astfel încât să pot să amenajez o cameră luând în considerare următoarele:
1. Există vreo lege care interzice construcţia? Dacă nu, atunci de ce acte am nevoie, d.p.d.v. juridic pentru a iniţia modificarea?
2. Am nevoie de acceptul ACC al clădirii/complexului?
3. Am nevoie de aprobarea/acordul vecinilor pentru iniţierea construcţiei? Luând în considerare faptul că, probabil, acoperişul este unul comun (nu sunt constructor).
Vă mulţumesc anticipat!
PS: Am încercat să găsesc în arhiva Dvs răspunsul la întrebarea mea dar nu am găsit. Totuşi, într-un articol am găsit ceva dar nu sunt sigur dacă face referinţă la întrebarea mea: "art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea privind autorizarea lucrarilor de constructie: ... Se pot executa fără certificat de urbanism pentru proiectare şi fără autorizaţie de construire lucrările care nu modifică structura de rezistenţă, aspectul exterior, caracteristicile iniţiale ale construcţiilor şi ale instalaţiilor aferente..."

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Igor Brinișter
  • Avocat
  • Dreptul civil
  • Dreptul familiei
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Alte domenii
  • Dreptul penal
  • Dreptul muncii
  • Alte contravenţii

Buna D-le Alexei,

Trebuie să remarc că acoperișul aparține tuturor proprietarilor de locuințe din acea clădire. Prin urmare, apare necesitatea de a solicita acordul autentificat notarial a vecinilor ca căror interese (proprietate) pot fi lezate (poate suferi) drept urmare a unei intervenții.
Astfel, Dvs. aveți necesitatea de a obține certificatul de urbanism... mai detaliat și autorizația de construcție pentru executarea unei asemenea lucrări fiindcă, cazul dat nu se încadrează într-una din excepțiile prevăzute de Legea privind autorizarea lucrărilor de construcție nr 163.

Ar fi cazul să vă adresați autorității publice locale în vedere obținerii actelor permisive pentru executarea lucrărilor de construcție.

6 februarie 2019