Moldtelecom cere încasarea datoriilor la 3 luni după rezilierea contractului

26 aprilie 2018 67

Bună ziua. Am nevoie de o consultație. Soțul meu în octombrie 2015 a încheiat cu Moldtelecom un contract pentru prestarea serviciilor telefonice și de cumpărare a unui telefon în rate pe un termen de 2 ani. În octombrie 2017 a mers să rezilieze contractul de prestare a serviciilor telefonice. Când a mers să facă acest lucru, operatorul a spus că are o datorie de 90 de lei (restanțe la plata abonamentului), pe care a achitat-o și apoi contactul a fost reziliat. Contractul de procurare a telefonului în rate expirase. Soțul peste câteva săptămâni a plecat din țară.
Peste 3 luni, în ianuarie am primit o notificare de la Moldotelecom precum că are datorii în sumă de 1.100 lei. Când am mers în locul lui să clarific situația, mi s-a spus că după ce contractul a fost reziliat, el a fost transmis unui departament special care a verificat dacă pe perioada contractuală nu au fost abateri și au constatat că în unele luni nu s-au făcut anumite achitări și au mai pus și penalitate, iar cum trebuie de achitat.
Nu am achitat suma solicitată pentru că mi se pare abuziv ceea ce solicită Moldtelecomul. Acum operatorul s-a adresat la o companie de recuperare a datoriilor. Avem termen de 10 zile de achitare a datoriei care s-a ridicat la 1500. Dacă nu achităm în termen, se vor adresa în instanța de judecată. Menționez că soțul se află până în prezent peste hotarele țării, nu are bunuri scrise pe numele său sau conturi bancare.
Vă rog mult, să ne ajutați cu un sfat, cum să procedăm în situația dată?

Comentariile juriștilor 1

Descărcaţi discuția
Iulian Moraru
  • Jurisconsult
  • Dreptul civil
  • Dreptul imobiliar
  • Dreptul afacerilor
  • Dreptul familiei
  • Dreptul muncii

Bună ziua!

Solicitați de la Moldtelecom înscrisurile în baza cărora vi se cere achitarea datoriei (contractul respectiv) și cereți să vi se explice detaliat care este temeiul juridic de aplicare a penalităților.

Succese!

29 mai 2018